Home Lifestyle Românul care a renunțat la tot ce avea î...
Lifestyle

Românul care a renunțat la tot ce avea în București pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia și agitația orașului. El a creat și un loc foarte bun pentru a merge în concediu

Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracția, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în București, unde era bine…

Românul care a renunțat la tot ce avea în București pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia și agitația orașului. El a creat și un loc foarte bun pentru a merge în concediu
Românul care a renunțat la tot ce avea în București pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia și agitația orașului. El a creat și un loc foarte bun pentru a merge în concediu · Foto: Business Magazin

Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracția, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în București, unde era bine ancorat, pentru a arunca ancora în altă parte și pentru a deschide, 13 ani mai târziu, pensiunea agroturistică Andolia.

„Prima dată când am călcat în această vale, atât de tare am fost captivat de frumusețea locului încât am uitat de tot stresul cotidian, de toate grijile și necazurile”, își amintește astăzi Radu Arseni. Entuziasmul l-a făcut atunci să cumpere un teren chiar acolo și curând a venit dorința de a împărtăși și cu alții farmecul zonei. Atunci s-a născut ideea dezvoltării unei cabane unde să fie bine primiți oamenii dornici să reintre în contact cu natura.

„Am trecut sub furcile caudine ale birocrației și am făcut un PUZ (plan urbanistic zonal – n. red.). Apoi, după câțiva ani, în 2016, am accesat fonduri europene și, alături de alte fonduri de care mai dispuneam, am pornit să construim cabana-pensiune agroturistică Andolia, în 2018.” În total, bilanțul investiției s-a oprit la câteva sute de mii de euro. Deși proiectul a fost gata, tehnic vorbind, în noiembrie 2019, a mai fost nevoie de aproape încă un an, până în august 2020, pentru echiparea și dotarea completă. Mai mult, pandemia și-a spus și ea cuvântul în această amânare.

Planul inițial era atragerea grupurilor de minimum opt persoane, care ar fi urmat să opteze pentru o activitate anume – precum țesut, lemnărit, inițiere în drumețiile montane – și să o exploateze la maximum în zona Andoliei. „Dimineața ar fi avut loc aceste inițieri, după-amiaza erau programate jocuri, iar seara aveam petreceri și spectacole. Am vrut să implementăm un concept de creare de amintiri pornind de la obiectele făcute în cadrul activităților de țesut sau lemnărit, obiecte cu care turistul să plece acasă”, povestește Radu Arseni.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă, cu cea din târg, așa că pandemia l-a făcut pe proprietarul cabanei Andolia să reconfigureze traseul. A trecut la regimul de cazare cu demipensiune, însă nu a abandonat ideile inițiale. Ba mai mult, varietatea va fi și mai mare, antreprenorul gândindu-se acum să includă în program și echitația, pe lângă inițierea în drumețiile montane, în meșteșugul țesutului, în confecționarea măștilor populare sau în tehnicile de supraviețuire. „Aceste activități, alături de zona de spa tradițional, sunt susținute de firme partenere care percep un tarif suplimentar, toate sub umbrela Andoliei. Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, și am creat și o zonă spa tradițională, cu un ciubăr cu apă caldă și sărată, dar și saună în butoi.”

Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcționând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene și a unui generator.

Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcționând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene și a unui generator. Tot ca o formă de susținere a mediului, la cabană se implementează și se încurajează colectarea selectivă a deșeurilor. De încurajare beneficiază și mâncarea bună. „Gătim tradițional, cu rețete din cartea lui Radu Anton Roman, folosind produse de la fermele din zonă, procesate tradițional, fără conservanți. Pe cât se poate, folosim legume românești.”

Accesul la cabana Andolia se face pe o potecă marcată de circa 700 de metri lungime, care se parcurge în aproximativ 25 de minute. Pentru cei care nu vin pregătiți să ia din prima natura în primire, echipa de la pensiune este pregătită cu mașinile proprii. Iarna, accesul se face obligatoriu cu vehicule speciale, ținând cont că drumul este o adevărată experiență off-road. Până la urmă, tot la capitolul „experiențe zonale” se încadrează. „Suntem la început de drum și am avut luni foarte bune, dar și luni mai puțin bune. Până acum, turismul a fost, în mare parte, de weekend. Am deschis în pandemie și, în consecință, nu am avut turiști străini, deși știm că ei vor fi cei mai încântați să exploreze meșteșugurile pe care le avem spre inițiere.”

Capacitatea cabanei Andolia este de opt camere cu câte două locuri. Pentru un pachet ce cuprinde două nopți de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun și cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei. Totul, pentru o evadare prețioasă în Andolia, un colț de rai despre care localnicii spun că s-ar traduce „între văi”. „Mergând pe ideea că totul se construiește cu răbdare și iubire, putem spune că povestea merge mai departe, urmând să construim în zonă căsuțe tradiționale, autentice, inspirate dintr-un ghid de arhitectură locală”, mărturisește Radu Arseni. Practic, într-un an-doi, el vrea să creeze un cătun de munte, cu odăi tradiționale, în care să poată caza turiștii nostalgici după gospodăria bunicilor de la țară.

Radu Arseni, proprietarul cabanei Andolia: „Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, și am creat și o zonă spa tradițională, cu un ciubăr cu apă caldă și sărată, dar și saună în butoi.”

Pentru un pachet ce cuprinde două nopți de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun și cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună