Românul care a înghițit o bucățică de multinațională
Are o carieră interesantă, trecând de la stat la privat, apoi înapoi la stat și din nou la privat. Se definește drept „omul cu dușul", care temperează efuziunile și planurile nerealiste. A refuzat propuneri la care unii nici nu visau și are o abordare pragmatică; după ce a restructurat afacerea pe care a preluat-o, a achiziționat distribuția de gaze a Petrom, țintind podiumul companiilor din bran…
ALEXANDRU BUCȘĂ A VENIT DE NICI DOI ANI LA CONDUCEREA GAZ SUD, compania de distribuție a gazelor care a achiziționat recent Petrom Distribuție Gaze de la OMV Petrom, după ce a trecut prin poziții de conducere în Rompetrolul lui Dinu Patriciu, dar și în Oltchimul lui Constantin Roibu. Trecerea de la pozițiile de finanțist în niște companii importante, cum sunt Rompetrol sau Oltchim, la cea de director general al unui mai micuț distribuitor de gaze nu a fost dificilă, dar la Gaz Sud a avut de reparat o serie de lucruri moștenite de la fostul acționariat și management al companiei. „Apoi a trebuit verificate toate contractele cu partenerii noștri, apoi a trebuit restructurate unele lucruri și pus accent pe altele”. Restructurate au fost costurile, care au fost reduse, iar accentul a fost pus pe dezvoltarea bazei de clienți, cu alte tipuri de lucrări.
“COLABORĂM, DE EXEMPLU, CU JAPONEZII DE LA MAKITA. Au venit la noi și ne-au spus că au nevoie de niște lucrări foarte complexe pe gaze, pe standardele lor, japoneze.” Așa că românii au venit cu salopete noi, frumoase, și au început să lucreze sub supravegherea permanentă a doi oficiali ai companiei nipone. Standardele nipone nu au rimat, de exemplu, cu sculele nemțești folosite de echipa Gaz Sud, care a primit imediat scule japoneze, fabricate de beneficiar. Iar standardul japonez s-a făcut simțit chiar și în modul de parcare a mașinilor, pe o linie imaginară trasată pe câmp, dar și în termenele precise de finalizare sau standardele înalte de recepție.
Achiziția distribuției de gaze de la Petrom va însemna o dublare a numărului de clienți ai companiei, dar și a cifrei de afaceri și creșterea numărului de angajați; într-un top al furnizorilor, Gaz Sud urcă pe locul patru și țintește poziția a treia pe podium, într-un an sau doi, poate și prin noi achiziții, spune Bucșă.
Alexandru Bucșă este absolvent de ASE și a absolvit MBA în cadrul programului KPMG. A început să lucreze la Casa Centrală a Armatei – „am început de jos, am fost revizor și am ajuns al doilea după directorul economic„ – dar capitalismul l-a cunoscut în cadrul unei multinaționale, RJ Reynolds, devenită acum JTI, unde a ajuns după ce a lucrat la două companii private locale. A refuzat un post în străinătate, chiar dacă în acea perioadă așa ceva reprezenta un soi de avansare, un favor; dar favorul implica, pe lângă lucrul în Olanda, o poziție ierarhică inferioară și ceva mai puțini bani.
Așa că în septembrie 1999 a trecut la Rompetrol; l-a intervievat John Works, un american aflat în acea perioadă la conducerea companiei petroliere. Anecdotica mai reține și momentul în care Bucșă, venit de trei zile în Rompetrol, l-a „trimis la plimbare„ pe Dinu Patriciu: „…era acționar și mă suna din poziția lui de acționar, pentru chestiuni de business. Și i-am spus «dom’ne, nu ai ce vorbi cu mine, vorbește cu diretorul general, ești acționar și nu pot da eu informații, trebuie să le vadă directorul general». A insistat, dar a insistat degeaba. În sensul acesta l-am trimis la plimbare”.
A FOST DIRECTORUL ECONOMIC AL ROMPETROL SA, APOI AL GRUPULUI CONSOLIDAT, rezultat după cumpărarea rafinăriilor Vega și Petromidia și intrarea pe zona de benzinării. Creșterea este grăitoare și prin prisma cifrei de afaceri a companiei petroliere, de la 5 milioane de dolari în 1999 la 100 de milioane de dolari după cumpărarea Vega și la un miliard de dolari după ce Petromidia a intrat în grup. Este artizanul sistemului informațional al companiei, „care a mers din 1999 până în 2007„. Astăzi spune că a fost surprins în momentul în care Dinu Patriciu a vândut compania kazahilor. „Atunci se punea problema găsirii unui partener pe termen lung, dar minoritar, eu așa știam. Probabil a fost cea mai bună variantă.”