Home Lideri Românul care a deschis 45 de magazine no...
Lideri

Românul care a deschis 45 de magazine noi în 2012

Din decembrie 2011, Cosmin Călugăr este director de expansiune al rețelei Profi, având o experiență de peste 10 ani în managementul de proprietăți, dezvoltări de retail, combinată cu practica de antreprenoriat.

Românul care a deschis 45 de magazine noi în 2012
Românul care a deschis 45 de magazine noi în 2012 · Foto: Business Magazin

Pe vremea studenției, împreună cu câțiva prieteni, a făcut o agenție imobiliară în Cluj, un proiect pe care l-a abandonat la absolvirea studiilor. S-a ocupat o vreme de administrarea unor proprietăți a unor foști clienți, iar în 1999 s-a angajat ca reprezentant de vânzări pentru Nissan. A preluat apoi funcția de manager zonal de vânzări pentru mărci ca Rover, Land Rover și BMW, dobândind experiență în cadrul unei companii conduse cu rigoare germană. S-a întors apoi (2004-2006) iar la domeniul imobiliar, fiind consultant pentru mai mulți retaileri, între care Kaufland și Plus Discount. Următorul pas a fost preluarea managementului grupului de firme deținut de Portico Investments în România, un fond de investiții din SUA specializat în dezvoltări de proiecte în retail. 

La finalul lui 2011 a schimbat rolul cu cel de angajat al Profi, când a preluat dezvoltarea noului concept de greenfield. De la începutul anului trecut se ocupă de întreaga activitate legată de expansiune. Departamentul pe care îl coordonează cuprinde 18 persoane, dintre care 12-13 lucrează în mentenanță și domeniul tehnic. Cu ochiul liber se pot vedea rezultatele departamentului pe care îl coordonează: „Am deschis anul trecut 45 de magazine noi în loc de 35, câte erau planificate la începutul anului”, afirmă Cosmin Călugăr, care spune că primește „des” oferte de job-uri. Și se așteaptă ca în 2013 situația să se repete. 

FUNCȚIE director expansiune Profi Rom Food
VÂRSTĂ 37 de ani
ACȚIONARIAT 100% Enterprise Investors
CIFRĂ DE AFACERI 2011 934 mil. lei
ANGAJAȚI peste 4.000

100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puși anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliștii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formați în multinaționale sau au dobândit experiență clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci și cei care trasează direcțiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună