Home Actualitate Românii vor cumpăra în acest an croazier...
Actualitate

Românii vor cumpăra în acest an croaziere de 4,2 milioane euro

Românii vor cumpăra în acest an croaziere de 4,2 milioane euro, la un tarif mediu, pentru o călătorie de opt zile, de 700-800 de euro de persoană, în afara promoțiilor și fără taxe.

“La nivel mondial, piața de croaziere a înregistrat o creștere de 9%. În piețele emergente, cum este și cazul României, creșterea este și mai mare, fiindcă este considerat un produs nou (croaziera, n.r.). A fost un an benefic pentru industrie, cu creștere. Unii turiști s-au săturat de Grecia și de Turcia sau de all-inclusive și vor să încerce un produs nou”, a declarat pentru MEDIAFAX Ioan Bășea, directorul general al Croaziere.net.

Croaziere.net estimează pentru a acest an vânzări în creștere cu 14%, la 3,2 milioane euro, comparativ cu vânzări de 2,8 milioane euro realizate anul trecut.

Tariful mediu al unei croaziere de opt zile, fără promoții, este de 700-800 de euro de persoană, fără taxe, cea mai accesibilă croazieră (opt zile pe Marea Mediterană, la cabină interioară) costând, în acest an, 400 de euro plus taxe. La polul opus, cea mai scumpă croazieră a fost una de lux, vândută cu 28.000 de euro, itinerariul cuprinzând vestul Mării Mediterane, cu o durată tot de opt zile.

“Principalele destinații alese de români sunt, în acest an, în ordine, Marea Mediterană, Scandinavia, capitalele Țărilor Baltice, fiordurile norvegiene, Caraibe, America de Sud și Alaska”, a afirmat Bășea.

În ceea ce privește topul porturilor unde se îmbarcă turiștii români, acesta este compus din Barcelona, Civitavechia, Veneția, Genova, Savona, Amsterdam, Kiel, Hamburg și Copenhaga. În acest an, și din portul Constanța s-au îmbarcat pe vase de croazieră 383 de români, care au ales croaziere de 14 zile round-trip.

Peste 1.800 de pasageri beneficiază de servicii de cruising anual prin Croaziere.net. Compania reprezintă 25 de linii de croazieră, a fost înființată în urmă cu zece ani, la Cluj, și este singurul touroperator român specializat strict pe croaziere.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună