Românii trăiesc înghesuiți, în locuințe deteriorate și lipsite de confort
Dintr-un total de 7.470.000 de gospodării, câte există în România, 16% se confruntă cu probleme grave: deteriorări, igrasie, scurgeri și lumină insuficientă. 40% dintre casele și blocurile din mediul urban au nevoie de reparații, iar 52% dintre acestea sunt considerate…
Dintr-un total de 7.470.000 de gospodării, câte există în România, 16% se confruntă cu probleme grave: deteriorări, igrasie, scurgeri și lumină insuficientă. 40% dintre casele și blocurile din mediul urban au nevoie de reparații, iar 52% dintre acestea sunt considerate urgente. Românii nu trăiesc doar în locuințe deteriorate, dar și înghesuiți. Un procent de 46,5% își desfășoară viața în una sau două camere, iar lucrurile stau mai rău în mediul urban, unde procentul ajunge la 57%, relevă în urma unei dezbateri a Forumului Bancar Român
O altă problemă căreia trebuie să-i facă față românii este absența confortului locativ: 33,4% (8,5% dintre cei care trăiesc în mediul urban și 34% dintre cei care trăiesc în mediul rural) nu au grup sanitar, 32% nu au baie sau duș în interiorul locuinței și între 3 și 19% din totalul gospodăriilor sunt afectate de zgomot, poluare și promiscuitate.
„De la debutul crizei, în 2008, s-a observat o stagnare în a investi bani pentru îmbunătățirea locativă. Dar în 2015 s-a întâmplat ceva: a crescut procentul celor care au planuri locative. 68% dintre români vor ca în următorii 5 ani, să facă îmbunătățiri locative, dintre care 37% vor să le facă în următoarele 12 luni. Românii încep să se gândească la modalități de a-și rezolva problemele ce țin de locuințe în viitor, ceea ce înseamnă o restartare a situației locative”, a subliniat și Petre Dătculescu, directorul IRSOP Market Research & Consulting.