Home Actualitate Românii, tot mai interesați de alimentaț...
Actualitate

Românii, tot mai interesați de alimentația bio. O companie de profil anunță că și-a dublat cifra de afaceri în 2020

Republica Bio, unul dintre principalii jucători de pe piața produselor bio și naturale din România, a înregistrat în 2020 dublarea cifrei de afaceri și anunță primul an cu profit, în valoare de 270.000 lei. Vânzările companiei au atins anul trecut…

Românii, tot mai interesați de alimentația bio. O companie de profil anunță că și-a dublat cifra de afaceri în 2020
Românii, tot mai interesați de alimentația bio. O companie de profil anunță că și-a dublat cifra de afaceri în 2020 · Foto: Business Magazin

Republica Bio, unul dintre principalii jucători de pe piața produselor bio și naturale din România, a înregistrat în 2020 dublarea cifrei de afaceri și anunță primul an cu profit, în valoare de 270.000 lei. Vânzările companiei au atins anul trecut valoarea de 6,4 milioane de lei, iar proiecția pentru 2021 prevede o creștere cu minimum 50%.

„Republica BIO investește continuu, suntem o companie stabilă cu potențial major de creștere, dovadă fiind ultimii doi ani în care cifra de afaceri a crescut cu o medie ponderată de 77%”, spune Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO.

Numărul clienților noi a crescut cu 75% în 2020 față de 2019, categoriile care au înregistrat cele mai ridicate vânzări fiind produsele alimentare, cu o creștere de 92% față de anul precedent, produsele apicole, cu 127%, superalimentele, cu 97%, și suplimentele alimentare cu 161%.

Pentru a susține scalarea rapidă a businessului, compania a făcut anul trecut și o serie de investiții, printre care se numără mutarea depozitului într-o nouă hală cu o capacitate de cinci ori mai mare decât cea anterioară, investiții continue în soluții tehnologice ce pun clientul în centrul procesului de fulfillment și aplicații de automatizare ce folosesc inteligența artificială.

Reprezentanții businessului spun că strategia companiei s-a bazat pe trei piloni de creștere: diversificarea portofoliului de produse al magazinului online, mărirea gamei de produse organice și extinderea distribuției pentru produsele Republica Bio.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună