Românii și secretele mașinii autonome
România s-a transformat într-un adevărat hub european de IT pe măsură ce produce anual peste 100.000 de specialiști în domeniu, dintre care 90% vorbitori de limba engleză. Educația tehnologică este promovată în România de cinci universități, 59 de facultăți și 174…
România s-a transformat într-un adevărat hub european de IT pe măsură ce produce anual peste 100.000 de specialiști în domeniu, dintre care 90% vorbitori de limba engleză.
Educația tehnologică este promovată în România de cinci universități, 59 de facultăți și 174 de licee private de profil, motiv pentru care economia locală a devenit un magnet pentru companiile care vor să dezvolte sisteme hi-tech, cum sunt producătorii de componente care lucrează la viitoarele mașini autonome.
Miza industriei auto în momentul de față o reprezintă reducerea către zero a incidentelor rutiere, iar constructori auto precum Volvo au anunțat deja că până în 2020 nicio persoană nu va mai muri și nu va mai fi grav rănită într-un automobil al mărcii. Mai mult, suedezii tocmai au anunțat de curând că, pentru viitoarele mașini autonome, în cazul unui accident ce ar avea loc din cauza sistemelor, compania își va asuma vinovăția. Dincolo de strategia de marketing stă o armată de furnizori de componente care livrează sistemele necesare pentru ca următoarea generație de mașini să poată rula fără intervenția celui de la volan. Cei de la BMW și Mercedes-Benz au trecut deja de la vorbe la fapte, iar limuzinele de lux Seria 7 și S-Klasse dispun de sisteme ce permit mașinii să vireze, să accelereze și să frâneze singură în traficul de pe autostradă. Unul dintre cei mai mari furnizori de componente electronice pentru automobile din lume, Continental, lucrează în România încă din 2013 la sistemele necesare viitoarelor mașini autonome. Iar cel care coordonează proiectul la nivel mondial este Christian Senger, head of system and technology, care totodată este și promotorul sistemului autonom de condus în cadrul Grupului Continental.
Când vine vorba de cercetare și dezvoltare, 70% din ce produce Continental este software. „Sunt oameni care vin dinspre informatică, electronică și automatică. Ambiția noastră de a crește în România este limitată doar de lipsa de personal, pentru că nu găsim pe cât de mulți angajați ne dorim“, a spus Christian Senger. El este responsabil în Continental de sistemele de automatizare și de tehnologie și șeful diviziei de predezvoltare și cercetare pentru tot ce este la nivelul tuturor diviziilor precum tren de rulare, șasiu și interior. Acum softul are o importanță și mai mare în dezvoltare, alături de electromobilitate sau reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Departamentul de servicii are peste 1.000 de ingineri calificați în cadrul Continental la nivel mondial, iar în România o parte dintre aceștia se regăsesc în centrele de cercetare și dezvoltare ale companiei de la Timișoara și Sibiu.
„Întrebarea este cum putem dezvolta și mai mult divizia din România, ce talente putem găsi acum aici. Ne uităm la universități și la absolvenți în fiecare an. Vrem să ne extindem în continuare, mai ales pentru că avem clienți tot mai exigenți“, explică Senger motivul vizitelor tot mai dese în România, unde, înainte de a veni în București, s-a oprit în Timișoara, de unde a continuat cu mașina spre Sibiu și Brașov, iar pentru Iași avea deja pregătit biletul de avion, dat fiind că un drum de 150 km între Sibiu și Brașov nu poate fi făcut în mai puțin de trei ore.
„Am avea o șansă mai mare de a aduce proiecte în România dacă am avea un lanț de livrare mai ușor de folosit. În România pentru a parcurge 150 km de la București la Brașov avem nevoie de trei ore, în timp ce pe autostradă ai avea nevoie doar de puțin peste o oră, cum este de la Sibiu la Deva atunci când era autostrada întreagă. Din acest motiv noi avem nevoie de o zi întreagă de transport de la Brașov până la graniță și de o a doua zi de la graniță până în Franța sau Germania către clienții noștri“, comentează Christian von Albrichsfeld, head of country și director pentru cercetare și dezvoltare al Grupului Continental în România.
Spre deosebire de producătorii de componente care se concentrează pe plan local pe producția de cablaje, plătind angajații cu salariul minim pe economie, în cazul Continental miza o reprezintă inginerii tocmai pentru a dezvolta sistemele viitorului.
„Ne-am concentrat pe mai multe aspecte ale condusului autonom. În urmă cu doi-trei ani am creat divizia care acum nu mai este un vis. După 2025 vor veni mașinile autonome, însă și din SUA vin semnale că se va întâmpla mai devreme și toate companiile din auto investesc în așa ceva“, spune Christian Senger.
Dincolo de sistemele auto produse de către companiile din domeniu, cele din IT precum Google sau chiar Apple se implică în industria mobilității.
Cum văd cei de la Continental implicarea giganților IT în industria auto? „Ele sunt acceleratoare ale industriei în acest moment. Mai este și o discuție despre risc – aceste companii din IT sunt mai mult experimentale, spun că fac un lucru, dar, dacă nu iese exact cum au spus, nu este o mare problemă. Dar și industria auto a învățat că trebuie să țină sus standardul când vine vorba de securitate, și totul este testat în detaliu. Companiile auto, cele de securitate, asiguratorii și legislativul, toate trebuie pregătite pentru ce va urma“, spune executivul german.