Românii și-au cumpărat vacanțele de Paște încă din preajma sărbătorilor de iarnă. Ce buget au avut pentru concediul de primăvară și unde vor călători
După ce a lansat, în 2023, două platforme de rezervări online de vacanțe, una dedicată sejururilor exotice, iar cealaltă pentru destinații europene, agenția de turism Eturia anunță că pentru vacanțele de Paște, turiștii români au ales să își rezerve vacanța…
După ce a lansat, în 2023, două platforme de rezervări online de vacanțe, una dedicată sejururilor exotice, iar cealaltă pentru destinații europene, agenția de turism Eturia anunță că pentru vacanțele de Paște, turiștii români au ales să își rezerve vacanța online, cheltuind un buget de circa 2.300 euro/persoană/pachet pentru destinațiile exotice, și o medie de aproximativ 1.000 euro/persoană/pachet în cazul destinațiilor din Europa.
„Observam că tot mai mulți turiști aleg rezervările online, iar vacanța de Paste, este vârful de până acum. Dacă ne uităm la date, comparativ cu anul trecut, în acest moment ne apropiem de o creștere de 50%, care vine pe fondul unei oferte care cuprinde mai multe destinații disponibile în cele doua platforme, a prețurilor mai mici față de o rezervare realizată în mod clasic, dar și datorită multiplelor variante dinamice de călatorie. Interesant este faptul că solicitările de Paște au început să apară încă din perioada vacanței de Crăciun și Revelion, ceea ce ne confirmă faptul că românii revin la un comportament de achiziție mult mai bine planificat”, declară Ana Maria Gherasim, director de vânzări agenția de turism Eturia
Pentru perioadă Sărbătorilor Pascale, oferta Eturia include peste 50 de pachete de vacanță cu plecări pe șase continente, de la sejururi cu zboruri scurte în Europa, cum ar fi Paris, Nisa, Sevilla, Palma de Mallorca sau Madeira, până la Emirate ca Dubai și Ras la Khaimah sau Thailanda, Mexic, Cuba, Seychelles, Mauritius, Peru, Costa Rica, Australia, Jamaica sau Indonezia. Pachetele pentru Europa pornesc de la 890 euro/persoană, și pot ajunge până la aproape 5.000 euro/persoană pentru circuitele de grup cu însoțitor, într-un sejur exotic.
„Ne asteptăm la cifre tot mai bune pe zona de rezervări online, susținute de creșterea calității experienței clientului în cele două platforme, de oferta mult mai accesibilă și de miile de pachete dinamice din care clientul poate alege. Acest mix, prin care au acces la pachete complete de călătorie reprezintă varianta perfectă de rezervare pentru turiștii online adopters sau de tip-ul do it yourself, dar care au standarde ridicate de calitate și își doresc să aibă parte de siguranță oferită de o agenție de turism, cum este Eturia”, adaugă Ana Maria Gherasim.
Potrivit reprezentanților companiei, dacă s-ar face un top al preferințelor românilor în materie de destinații de vacanță în perioada Paștelui, Madeira este în topul destinațiilor europene, urmată de Franța, Spania și Islanda. De asemenea, se observă un interes crescut pentru Mexic, Republica Dominicană, Cuba, Jamaica, dar și a insulelor mai mici din această zonă cum ar fi: Aruba, Curacao, Bahamas. Pentru Oceanul Indian cererea este polarizată pe destinații ca Maldive, Seychelles, Mauritius, Indonezia. Românii ales cu drag Thailanda și Malaezia, cu oprire în Singapore, dar își îndreaptă atenția și către Statele Unite ale Americii.
Agenția de turism Eturia are 68 de angajați și a încheiat anul 2023 cu un rulaj de peste 28 milioane de euro.