Home Actualitate Românii au făcut în ultimul an plăți de...
Actualitate

Românii au făcut în ultimul an plăți de peste 13 miliarde lei prin intermediul PayPoint, respectiv 123 milioane de tranzacții, cu o valoare medie de 105 lei

Românii au făcut în ultimul an plăți de peste 13 miliarde lei prin intermediul rețelei PayPoint, respectiv 123 milioane de tranzacții, cu o valoare medie de 105 lei. În ultimii 14 ani, de la intrarea pe piața locală, PayPoint a…

Românii au făcut în ultimul an plăți de peste 13 miliarde lei prin intermediul PayPoint, respectiv 123 milioane de tranzacții, cu o valoare medie de 105 lei
Românii au făcut în ultimul an plăți de peste 13 miliarde lei prin intermediul PayPoint, respectiv 123 milioane de tranzacții, cu o valoare medie de 105 lei · Foto: Business Magazin

Românii au făcut în ultimul an plăți de peste 13 miliarde lei prin intermediul rețelei PayPoint, respectiv 123 milioane de tranzacții, cu o valoare medie de 105 lei.

În ultimii 14 ani, de la intrarea pe piața locală, PayPoint a înregistrat peste 820 de milioane de plăți, în sumă totală de 69 de miliarde de lei, în timp ce valoarea medie a fost de 80 lei.

„În 14 ani am dezvoltat parteneriate de lungă durată cu peste 210 furnizori de telecomunicații, utilități, transport și servicii financiare, obiectivul fiind de a le oferi clienților soluții sigure de plată, accesibile atât în mediul urban, cât și în zonele rurale. Strategia PayPoint a fost dintotdeauna una orientată spre consumator și nevoile acestuia: am investit atât în infrastructură și extinderea rețelei la nivel național, pentru a crește accesibilitatea acesteia, dar și în tehnologie, pentru a oferi soluții de plată sigure și eficiente oricărui client”, a spus Utku Ogrendil, CEO al PayPoint România.

Compania vrea să dezvolte serviciile oferite, una dintre priorități fiind consolidarea și modernizarea rețelei de terminale.

În acest moment rețeaua PayPoint numără peste 19.000 de locații partenere, fiind extinsă în 5.520 de localități din mediul rural și urban, unde clienții pot plăti facturile pentru utilități, electricitate, gaze, apă, telefonie fixă și mobilă, rate, asigurări, roviniete, bilete de avion, internet și cablu sau servicii de securitate.

Compania colectează peste 100 de milioane de plăți de facturi pentru 85% din furnizorii români de utilități și telecomunicații.

Din decembrie 2020, PayPoint a lansat și propria aplicație pentru telefonul mobil, care a ajuns la peste 50.000 utilizatori și prin care oferă o alternativă digitală la plata facturilor și a altor tipuri de servicii.

Compania a intrat pe piață în mai 2007 prin achiziția Paystore, furnizor local de servicii de încărcare electronică a cartelelor de telefonie mobilă. În 2008, PayPoint a intrat și pe segmentul de retail de plată a facturilor. Din martie 2021 activele și operațiunile PayPoint Services SRL sunt deținute integral de către fondul de private equity Innova Capital, cu cu sediul centra.l în Polonia

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună