România, un pariu sigur. Grupul german Kärcher a încheiat 2020 cu venituri de 2,7 mld. euro, iar România a avut cea mai bună evoluție din regiune
Prima vizită pe care Lilia Sedlar, președinte regional al Kärcher în Europa de Est, a ales să o facă după o lungă perioadă de gestionare a piețelor din subordine prin intermediul online-ului a fost România. Și asta pentru că România…
Prima vizită pe care Lilia Sedlar, președinte regional al Kärcher în Europa de Est, a ales să o facă după o lungă perioadă de gestionare a piețelor din subordine prin intermediul online-ului a fost România. Și asta pentru că România a avut, în ultimii ani, cea mai mare creștere din regiune, motiv pentru care germanii de la conducerea grupului au decis că e momentul pentru noi investiții.
Ce urmează?
Am încheiat anul 2020 cu venituri de 2,7 miliarde de euro la nivel de grup, iar în regiunea Europei de Est am înregistrat o creștere de 13%. România a avut cea mai bună evoluție – 18%. (…) Noi ca regiune putem învăța din ce face România”, a declarat Lilia Sedlar în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia unei vizite la București, prima călătorie în interes de serviciu pe care o face de la începutul pandemiei. În ultimii ani, veniturile din piața locală aproape s-au triplat, ajungând, în 2020, la 23 de milioane de euro. În urma acestor rezultate s-a decis și direcționarea unor investiții importante în plan local, atât în extinderea fabricii de la Curtea de Argeș, cât și în deschiderea unor noi reprezentanțe proprii.
La unitatea de producție din județul Argeș, deschisă în 2016 cu o investiție de 15 milioane de euro, lucrează în prezent 500 de persoane. Produsele sunt expediate în toate piețele în care grupul este prezent, exporturile atingând o valoare de circa 150 de milioane de euro. Tot de aici provin și jumătate din produsele comercializate în plan local. Acum, facilitatea va fi extinsă în urma unei investiții de alte 20 de milioane, fabrica ajungând la o suprafață totală de 43.000 de metri pătrați, iar terenul, la 130.000 de metri pătrați. Inaugurarea va avea loc în luna octombrie, iar reprezentanții companiei estimează că anul viitor capacitatea de producție va fi de 4,2 milioane de unități. Echipa, la rândul său, se va dubla.
Compania a deschis, totodată, și un nou centru Kärcher – a șaptea reprezentanță proprie din țară și a treia din București, cu o suprafață de 200 de metri pătrați. Investiția s-a ridicat la 80.000 de euro, fonduri direcționate spre amenajarea locației, stoc și promovare. În prezent, businessul operează în offline prin cele șapte unități proprii deschise la Iași, Târgu-Mureș, Bacău, Cluj și București, și alte patru unități deschise de parteneri în Brașov, Oradea, Timișoara și Satu Mare. Pe viitor, compania are în plan extinderea acestui segment și în alte orașe importante din țară, printre care Timișoara și Constanța, locația de la malul mării urmând să fie deschisă la începutul anului viitor. Planurile de extindere vizează și dezvoltarea unui nou concept, de pop-up store. Practic, în curtea unor spații comerciale din marile orașe, unde nu are încă magazine, compania va expune și va comercializa o gamă restrânsă de produse home & garden. Reprezentanții businessului spun că acesta e un concept destul de nou, Kärcher fiind pionier în piața locală. La nivel internațional, grupul funcționează prin peste 780 de locații, targetul pentru următorii ani fiind depășirea unui număr de 1.000 de unități.
O altă investiție, de 10 milioane de euro, va fi direcționată în deschiderea – la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2022 – a unui nou sediu, în Pipera, unde va exista o reprezentanță Kärcher cu cea mai mare suprafață – peste 600 de metri pătrați, un service și o academie pentru instruirea partenerilor.
Businessul are o gamă de peste 3.000 de produse. Cea mai mare pondere a vânzărilor din plan local – 60% – e acoperită de linia de articole B2C, care cuprinde produse de curățare pentru casă și grădină. Gama profesională, destinată segmentului B2B, indiferent de domeniul de activitate al companiei – de la centre comerciale, la spitale sau hoteluri – aduce 30% din vânzări. O linie mai puțin cunoscută, care în piața locală nu este încă foarte dezvoltată, este cea dedicată unităților militare mobile, cu produse precum echipamente de tratare și transport al apei, echipamente de decontaminare și alte produse necesare într-o unitate militară – electrocasnice, aer condiționat, sanitare, încălzire etc. – grupul colaborând cu armata germană, un alt client din portofoliu cu care compania a colaborat, pe aceeași categorie, fiind NATO. Un mic fragment din vânzări este acoperit și de gama VIP, care include produse mult mai accesorizate. În paralel, compania oferă și două servicii alternative pentru clienții care nu doresc să achiziționeze produsele: un serviciu de închiriere, cu prețuri care încep de la 300 de lei pentru cele mai mici aparate, dar și o soluție de leasing.
Pentru următorii cinci ani, reprezentanții Kärcher România și-au propus să atingă o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro.
La capitolul provocări aduse de pandemie, Lilia Sedlar spune că „cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o la nivel personal a fost să nu călătoresc. În mod normal călătoresc foarte mult, 50% din timp sunt în avion. Cred că e foarte important să vorbești cu oamenii, să înțelegi cum funcționează piețele, cum trebuie să dezvoltăm brandul, businessul, și a fost foarte complicat să călătoresc mult mai puțin.” În ceea ce privește compania, cea mai dificilă perioadă a fost în primele luni de la apariția crizei sanitare. „În martie 2020 am pus pauză tuturor investițiilor pentru a înțelege ce se întâmplă. A fost o perioadă foarte dificilă. Dar trei luni mai târziu am înțeles că igiena și curățenia vor fi foarte importante mai ales în acest context, așa că am început din nou să investim și să dezvoltăm. În România oprisem, de asemenea, investițiile, dar în iulie am decis să le repornim.”
În prezent, grupul Kärcher a rămas, așa cum a fost de la fondare, din anul 1935, o afacere de familie, condusă acum de a doua generație, care se pregătește să predea frâiele celei de-a treia. „Până în 2030 vrem să rămânem o afacere de familie. După, vom vedea”, spune Sedlar.