România se îndreaptă vertiginos spre dezindustrializare prin închiderea Damen Mangalia și Sidex Galați

♦ Niciun cumpărător la prima licitație pentru vânzarea activelor șantierului  Damen Mangalia, la prețul de piață de 184 mil. euro ♦ Eșecul primei licitații pentru vânzarea șantierului naval Damen Mangalia, după cele două licitații eșuate și la combinatul Liberty Galați, ridică un semn de întrebare privind capacitatea industriei de-a găsi investitori pentru salvarea activelor ♦ Are loc un declin industrial generalizat și problema nu este izolată într-un singur sector ♦ Industriile cu valoare adăugată mică, cu costuri ale energiei mai importante în costurile totale, au avut cel mai mult de suferit în ultimii ani.

Lipsa unui cumpărător la prima licitație de vânzare a activelor șantierului naval Damen Mangalia, la prețul de piață de 184 mil. euro, prelungește incertitudinea viitorului celor peste 1.000  de angajați dar și a activelor ce riscă să se degradeze în lipsă de activitate.

România caută investitori pentru doi coloși industriali ajunși în situații critice, într-un moment în care Europa vorbește despre reindustrializare, autonomie strategică și consolidarea capacităților de producție. În timp ce alte state europene susțin financiar industriile strategice și încearcă să readucă producția în interiorul Uniunii Europene, România riscă să rămână fără piloni importanți ai industriei.

Situația celor două companii nu este însă un caz izolat, ci reflectă o tendință mai amplă care se manifestă de aproape un deceniu.

Dincolo de dificultățile punctuale ale unor jucători industriali, economiștii avertizează că România pierde treptat baza industrială care a susținut exporturile, productivitatea și convergența economică.

Ionuț Dumitru, economist-șef la Raiffeisen Bank, a spus că modelul de creștere al economiei românești se concentrează pe deficitul bugetar, consum și investiții, model care începe să scârțâie, iar unul din fenomenele mai puțin vizibile, care a început să ridice semne serioase de întrebare privind perspectivele de dezvol­tare pe termen lung, este pierderea acce­lerată a bazei industriale.

Ionuț Dumitru a explicat în cadrul conferinței anuale AAFBR că în ultimul deceniu România a înregistrat cea mai amplă reducere a ponderii industriei prelucrătoare în economie dintre statele din Europa Centrală și de Est, depășind ca ritm al dezindustrializării Polonia, Cehia și Ungaria.

„România a avut o contracție de circa 10 puncte procentuale, de la un 23%-24%, contribuție la PIB. Astăzi avem un 13%-14% contribuția la PIB a industriei prelucrătoare. România pierde rapid bază industrială. De ce e importantă industria? Pentru că are un rol esențial în exporturi, productivitate, inovație, salarii mai mari, sustenabile. Fără industrie puternică, în mod clar, convergența nu are cum să mai accelereze, nu are decât să încetinească. Și vedem deja acest lucru în ultimii ani. Dacă ne uităm la scară europeană, modificarea ponderii industriei prelucrătoare în statele UE între 2015 și 2025, o să vedem că România a avut cea mai mare contracție, 10 puncte procentuale contracție a ponderii industriei prelucrătoare comparativ cu Polonia, Cehia sau Ungaria“, a spus Ionuț Dumitru.

El susține că industria prelucrătoare este sectorul care generează exporturi și poate să fie baza creșterii productivității pe sectoare economice.

„Declinul industrial este generalizat și vedem că problema nu este izolată într-un singur sector. Vedem declin al ponderii în valoarea adăugată în mai multe ramuri industriale. Asta sugerează că avem o problemă structurală de competitivitate. Nu este doar un șoc temporar. Industriile cu valoare adăugată mică, cu costuri ale energiei mai importante în costurile totale, au avut cel mai mult de suferit în ultimii ani. Este foarte evident în sectoare precum alimente, băuturi, tutun, textile, îmbrăcăminte, pielărie, produse chimice, lemn, hârtie, tipărire, dar și în altele. Chiar și în industria auto. Am avut o deteriorare a contribuției la activitatea economică în ultimii ani“, a explicat Ionuț Dumitru.

Economistul-șef al Raiffeisen pune dezindustrializarea accelerată a României în primul rând pe seama deteriorării competitivității, iar unul dintre principalii factori este creșterea costurilor cu energia. Dacă în trecut independența energetică reprezenta un avantaj competitiv pentru economia locală, în ultimul deceniu acest avantaj s-a erodat, pe fondul uneia dintre cele mai mari creșteri ale prețurilor la energie din Uniunea Europeană.

Ionuț Dumitru susține că datele privind perioada 2015-2025 arată că România se află constant în topul statelor europene în ceea ce privește majorarea prețurilor la energia electrică pentru consumatorii non-casnici, indiferent de nivelul consumului.

 În unele categorii de consum, România ocupă chiar primul loc, iar în celelalte se situează pe locurile doi sau trei. Această evoluție a afectat direct competitivitatea companiilor românești, în special a industriilor energointensive, care și-au pierdut unul dintre principalele avantaje de cost în raport cu concurenții din regiune.

„Dacă aveam în trecut avantajul competitiv important al independenței energetice, faptul că ne-au crescut foarte mult prețurile la energie, printre cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană, ne-a deteriorat foarte mult competitivitatea. Deci, faptul că aveam un avantaj, că aveam un preț la energie mai mic, acest avantaj s-a redus puternic, iar sectoarele industriale care au consum mai mare de energie au fost afectate foarte puternic și evident că un investitor în general se uită când face o investiție și la acest aspect legat de costul energiei“, a spus Ionuț Dumitru.

Totuși, creșterea accelerată a costurilor cu energia nu este singurul factor care a afectat competitivitatea industriei românești. Potrivit lui Ionuț Dumitru, și prețurile la gazele naturale au evoluat într-o direcție similară, România înregistrând unele dintre cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană pentru consumatorii noncasnici.

 Impactul s-a resimțit în special în sectoare precum industria chimică, metalurgia sau producția de materiale, domenii în care gazele reprezintă o componentă importantă a costurilor de producție și în care marjele de profit sunt, în general, reduse.

„Dacă ne uităm și la gaze, pentru consumatorul noncasnic, o să vedem cam aceeași imagine. România a avut printre cele mai mari creșteri de prețuri la gaze din Uniunea Europeană, iar sectoarele unde gazul are o contribuție importantă la costurile de producție, cum ar fi chimia, metalurgia sau industria materialelor, au avut de suferit din această creștere“, a explicat economistul.

În opinia sa, există o legătură clară între scumpirea energiei și declinul industriei prelucrătoare. Analizele realizate arată o corelație puternică între creșterea prețului la electricitate și reducerea ponderii industriei în economia României, ceea ce transformă costul energiei dintr-o simplă problemă socială într-un factor care afectează direct competitivitatea economiei.

„Energia nu este doar o problemă socială. Prețul energiei este o problemă majoră de competitivitate economică“, a subliniat Ionuț Dumitru.

Un alt factor structural identificat de economist este creșterea costurilor cu forța de muncă într-un ritm superior avansului productivității. Acesta atrage atenția asupra evoluției costului unitar al muncii (unit labour cost), indicator care măsoară raportul dintre dinamica salariilor și cea a productivității.

Când salariile cresc mai repede decât productivitatea, costul unitar al muncii crește, iar competitivitatea se deteriorează , a explicat Ionuț Dumitru, arătând că această evoluție a contribuit, alături de scumpirea energiei, la pierderea avantajelor competitive ale industriei românești în ultimii ani.

În timp ce Europa încearcă să își reconstruiască baza industrială și să reducă dependențele externe prin politici de reindustrializare, România riscă să meargă în direcția opusă. Fără măsuri care să reducă costurile energiei, să readucă în echilibru raportul dintre salarii și productivitate și să stimuleze investițiile în sectoarele cu valoare adăugată ridicată, România va continua să piardă industrie, exporturi și capacitatea de a recupera decalajele față de economiile dezvoltate. Iar într-un context european în care industria revine în centrul strategiilor economice, miza nu mai este doar salvarea unor companii aflate în dificultate, ci păstrarea unui model de dezvoltare care să poată susține pe termen lung creșterea economică, productivitatea și nivelul de trai.