România rămâne pe radarele investitorilor în pofida scumpirii banilor și a inflației. În valoare, piața de M&A a depășit 7 mld. dolari în 2023, susținută însă masiv de două megatranzacții. Anul acesta stă tot sub zodia creșterii
În 2023, în România s-au parafat 241 de tranzacții, cu o valoare totală estimată la aproape 7,1 mld. dolari, arată o analiză a companiei de audit și consultanță EY. E vorba despre valoarea totală a pieței, adică sunt luate în calcul atât tranzacțiile cu valoare comunicată, cât și necomunicată, dar estimată de EY.
♦ Preluarea Profi de către Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, pentru 1,4 mld. dolari și vânzarea Enel România către grecii de la PPC pentru 1,3 mld. dolari sunt cele mai importante tranzacții locale și cele două megatranzacții (cu valoare de peste 1 mld. dolari) de anul trecut ♦ Tot în 2023 au fost și alte trei acorduri de 200-300 mil. dolari fiecare, tranzacții de dimensiuni medii, vitale pentru sănătatea pieței de M&A.
În 2023, în România s-au parafat 241 de tranzacții, cu o valoare totală estimată la aproape 7,1 mld. dolari, arată o analiză a companiei de audit și consultanță EY. E vorba despre valoarea totală a pieței, adică sunt luate în calcul atât tranzacțiile cu valoare comunicată, cât și necomunicată, dar estimată de EY.
În volum, piața a scăzut ușor față de maximul atins în 2022 – când s-au semnat 257 de acorduri, cu 16 mai multe decât anul trecut -, dar în valoare, este cel mai bun an (plus 6%).
Datele arată că România rămâne pe radarele investitorilor din piața de M&A în pofida scumpirii banilor și a inflației încă ridicate, factori ce au dus la o prudență în abordare, mai ales în rândul cumpărătorilor. Totuși, în valoare piața a depășit 7 mld. dolari și pentru că a fost susținută de două megatranzacții.
Preluarea Profi de către Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, pentru 1,4 mld. dolari și vânzarea Enel România către grecii de la PPC pentru 1,3 mld. dolari sunt cele mai importante tranzacții locale și cele două megatranzacții (cu valoare de peste 1 mld. dolari) de anul trecut. Pentru o piață precum România, o piață relativ mică în economia mondială, deal-uri de asemenea amploare au forța să influențeze evoluții. Spre exemplu, cele două achiziții au cântărit greu (38%) în total piață în valoare. Totuși, tot în 2023 au fost și alte trei acorduri de 200-300 mil. dolari fiecare, tranzacții de dimensiuni medii, vitale pentru sănătatea pieței de M&A. Acestea sunt cele care arată de fapt că există interes constant, nu doar conjunctural.
Aceste deal-uri sunt achiziția Alpha Bank România de către Unicredit (Italia) – pentru suma de 319 milioane de dolari, vânzarea de către Mitiska REIM a 25 de parcuri comerciale către M Core Property HQ – pentru 236 de milioane de dolari (una dintre cele mai mari tranzacții înregistrate vreodată în sectorul local al imobiliarelor comerciale) și preluarea de către Grupo Bimbo, companie de produse alimentare din Mexic, a Vel Pitar – pentru 210 mil. dolari.
„Într-un mediu de piață dificil la nivel regional, activitatea M&A din România și-a continuat dinamica pozitivă și a depășit performanța piețelor dezvoltate și în 2023. Încrederea investitorilor în piața românească este evidențiată și de anunțul a două megatranzacții – Profi Rom Food și Enel România, care au contribuit semnificativ la valoarea totală a tranzacțiilor din 2023. Având în vedere că atât vânzătorii, cât și cumpărătorii au acum o înțelegere mai clară asupra viitorului, în special în ceea ce privește evoluția inflației și normalizarea politicii monetare, anticipăm că anul 2024 va aduce din nou o dinamică pozitivă pentru piața românească de M&A. Aceasta va fi susținută de o revenire a cererii din partea investitorilor care au așteptat să vadă evoluția pieței și de nivelurile record de capital de investit de care dispun fondurile de private equity“, a declarat Iulia Bratu, head of lead advisory, EY România.
Evoluția din piața M&A din România este contrastantă față de cea de la nivel mondial, unde traiectoria este în continuare descendentă (minus 13%), pentru al doilea an consecutiv. În ceea ce privește valoarea pieței, aceasta a atins în 2023 un minim al ultimilor 10 ani, arată analiza EY. Tensiunile geopolitice și creșterea costurilor de finanțare s-au numărat printre factorii care au influențat mersul lucrurilor la nivel mondial.
România este o piață mică de M&A, care de regulă merge în același ritm cu cea europeană sau mondială. În ultimii ani însă, evoluția pozitivă poate fi pusă atât pe seama creșterii economice locale, cât și pe seama conjuncturii favorabile – apariția unor ținte mari.
Sectoarele cele mai active în ceea ce privește volumul tranzacțiilor au fost imobiliare, ospitalitate și construcții (17% din numărul de tranzacții) și produsele de consum și retail (15,4%), urmate de tehnologie (12,4%) și energie & utilități (12%).
Cei mai activi investitori după țara de origine – dincolo de cei locali (care au reprezentat aproape jumătate din total) – sunt cei din SUA (9,5% din tranzacțiile inbound), Olanda (8,6%) și Franța, Elveția și Polonia (7,6% fiecare), potrivit EY.
Investitorii strategici și-au menținut rolul predominant în piața locală de fuziuni și achiziții, reprezentând 88% din volumul tranzacțiilor în 2023.