România plătește pe dobânzi la credite jumătate din cât investește din buget pentru dezvoltare
România a plătit în ultimii 10 ani mai mult de 100 de miliarde de lei cu dobânzile pentru datoria publică, arată datele Ministerului de Finanțe agregate de ZF.
În același timp, cheltuielile cu investițiile din bugetul de stat au fost de 230 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că statul cheltuiește cu dobânzile la datoria publică jumătate din cât plătește pentru investiții. Este normal?
„Normal este, dacă privim în urmă și vedem că această datorie publică ce se tot acumulează și care ne sufocă tot mai tare reprezintă, de fapt, deficite cumulate în ultimele trei decenii. Este normal și dacă privim la faptul că nu am îmbunătățit semnificativ riscul de țară (sistemic, politic) de care depinde costul finanțării la nivel de țară, cu atât mai mult cu cât această datorie publică este în procent tot mai mare datorie externă, unde acest risc contează mult mai mult, mai ales la finanțările externe”, spune Cristian Păun, analist financiar și profesor la Academia de Studii Economice (ASE) București.
Cheltuiala cu dobânzile a fost de 9,5 miliarde de lei în primele patru luni din acest an. În 2022, an în care dobânzile au sărit în aer din cauza inflației și a războiului din apropierea României, statul ar plăti, dacă s-ar menține ritmul din primele patru luni, 28 de miliarde de lei cu dobânzile, un nivel record. Acum 10 ani, Finanțele plăteau în 3 ani aceeași sumă.
„O altă cauză este creșterea dobânzilor, peste tot în lume, ca urmare a inflației. Coroborând riscul și inflația, este clar o idee foarte proastă să amânăm rezolvarea problemei deficitului bugetar excesiv, ultimele evoluții arătând că anul acesta vom avea un deficit mai mare decât în 2021, când el ar trebui să fie mai mic. Și deficitul excesiv și dificultatea de a-l rezolva este sursă de risc sistemic, punând presiune suplimentară pe costul finanțării”, mai spune Cristian Păun.
Costul de finanțare pentru statul român este cel mai mare din Uniunea Europeană. Randamentul titlurilor de stat cu maturitate la 10 ani, barometrul pentru costul de finanțare, este de 8,2% pentru România. Ungaria se împrumută la dobânzi de 7,2%, Polonia la 6,7%, Bulgaria la 1,6%. În condițiile în care atât dobânzile, cât și datoria publică cresc puternic, cheltuielile guvernului cu dobânzile nu pot decât să crească.
În aceeași vreme, cheltuielile cu investițiile din bugetul de stat au scăzut în primele patru luni din an, prin comparație cu primele patru luni din 2021, cu 13%. Per total, investițiile statului (atât cele din buget, cât și cele din fonduri europene sau alte finanțări) au scăzut în primele patru luni din an, prin comparație cu 2021 cu un miliard de lei.
„Prima problemă este absența finanțării sau abordarea greșită cu privire la această finanțare, mai ales la proiectele complexe de investiții. Avem prea puțin parteneriat public-privat, prea puțină finanțare prin piața de capital, prea puține proiecte de infrastructură listate pe burse, prea multe proiecte de investiții derulate prin companii de stat, excluse ani buni de la privatizare”, mai este de părere Cristian Păun.
Scăderea de acum este greu de explicat însă, în condițiile în care, în criză, investițiile statului trebuie să crească pentru a atenua impactul acesteia, iar în aceeași vreme România este restanta Uniunii Europene la atragerea de fonduri europene: din programarea 2014-2020 România poate pierde 12 miliarde de euro, iar din PNRR nu s-a cheltuit încă niciun șfanț, în condițiile în care alte țări, precum Italia, deja au început să cheltuiască banii pentru investiții.
Fondurile europene vin însă la pachet cu rigurozitate, cerințe de transparență și control insistent, explică Cristian Păun, și de aceea sunt evitate.
„Statul nu are resursele pentru investiții, schimbă adesea și din mers prioritățile, împarte multe resurse pe care în realitate nu le are, investițiile fiind cel mai simplu de sacrificat (prin comparație cu pensiile, de exemplu). În plus, investițiile sunt greu de realizat și cu impact mai vizibil decât toate măsurile populiste propuse ca panaceu la subdezvoltarea noastră.”