România, o țară de garsoniere: Dezvoltatorii imobiliari au livrat în 2019 peste 5.500 de garsoniere, dublu față de 2017, nivel maxim în 20 de ani
Numărul de garsoniere nou-livrate în România s-a dublat în ultimii doi ani, după ce în 2019 au fost finalizate 5.528 de locuințe cu o singură cameră, cu 28% mai mult față de anul precedent. Ritmul de creștere a fost mare și în 2018, când s-au livrat 4.308 garsoniere, plus 61% față de 2017, potrivit datelor centralizate de ZF de la Institutul Național de Statistică.

Numărul de garsoniere livrate anul trecut este cel mai mare din ultimele două decenii. Doar în doi ani – 2008 și 2009 – s-au mai livrat peste 5.000 de locuințe, însă niciodată mai mult de 5.500.
„Garsonierele sunt unitățile care au cel mai bun randament din punct de vedere investițional. Diferența dintre chiria pentru o garsonieră și cea pentru un apartament cu două camere este mică, așa că pentru un cumpărător este avantajos să achiziționeze o garsonieră pentru care va primi o chirie apropiată de cea pentru un apartament cu două camere. În plus, este o nevoie organică a pieței, deoarece stocul de garsoniere este mic și învechit“, spune Daniel Crainic, director de marketing al platformei Imobiliare.ro.
În total, în 2019 s-au livrat în România 67.488 de locuințe noi, cu 13% mai mult comparativ cu anul anterior.