Home›Actualitate›România nu va participa la negocierile C...
Actualitate
România nu va participa la negocierile Consiliului UE cu PE pentru procurorul șef european
România nu va face parte din echipa celor trei ambasadori care vor reprezenta Consiliul UE la negocierile cu PE pentru numirea șefului Parchetului European, procedura referindu-se la trei state ce vor deține Președinția Rotativă, a declarat un reprezentant al Consiliului pentru MEDIAFAX.
România nu va participa la negocierile Consiliului UE cu PE pentru procurorul șef european · Foto: Business Magazin
“Procesul este stabilit de către Consiliu. Consiliul a definit o ierarhie inițială a celor trei candidați, apoi echipa de negociatori care va avea discuții cu Parlamentul să vadă cum putem reconcilia poziția celor două instituții este un grup de trei ambasadori din trei țări, care reprezintă statele ce urmează să dețină Președinția Consiliului UE”, a declarat Romain Sadet.
Când un candidat are aceeași naționalitate ca unul din statele ce își delegă un reprezentant la negocieri, regulamentul Consiliului UE prevede că următorul stat membru ce va deține Președinția Rotativă a UE va trimite un ambasador în locul celui de dinainte.
“De aceea a fost luată decizia privind cei trei ambasadori ai statelor care urmează să dețină Președinția Rotativă a Consiliului UE: Finlanda, Croația și Portugalia. Germania urma după Croația, dar pentru că unul dintre candidați este cetățean german, a fost înlocuită de următoarea, și anume Portugalia. Acestea sunt regulile de procedură care au fost agreate de cele 22 de state membre înaintea începerii procesului de alegere a Procurorului-șef European”, mai spus reprezentantul Biroului de Presă a Consiliului Uniunii Europene.
Cititi mai multe pe www.zf.ro