Home Actualitate România este o destinație total necunosc...
Actualitate

România este o destinație total necunoscută pentru turiștii germani

România este o destinație total necunoscută pentru turiștii germani, a declarat agenției MEDIAFAX Alexander Wrede, directorul de contractări al Thomas Cook Germania, care va reîncepe să aducă în acest an turiști în România, după 6 ani de absență.

România este o destinație total necunoscută pentru turiștii germani
România este o destinație total necunoscută pentru turiștii germani · Foto: Business Magazin

“Dacă mă întrebați despre imaginea pe care o are România, nu aș spune că are o imagine rea, ci că, pur și simplu, nu are nicio imagine pe piața germană. România nu este foarte bine cunoscută sau hai să spunem că oamenii nu au nicio părere despre România. Și asta este adevărata noastră provocare, să îi determinăm pe oameni să aleagă această destinație. Eu o pot spune din proprie experiență, este o destinație frumoasă, dar oamenii nu o cunosc”, a spus Wrede, care a vizitat standul României la târgul de turism ITB, desfășurat la Berlin în perioada 7-11 martie. Subsidiara din Germania a unuia dintre cele mai mari grupuri de turism din lume, Thomas Cook, va opera din acest an, prin intermediul brandului Neckermann, sejururi pe litoralul românesc, circuite și călătorii în orașe.

Mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună