România este a cincea țară în care locuiește și se declară un expat fericit
Estonianul Jaak Mikkel, ce se află de aproape trei ani la conducere Coca-Cola HBC, liderul pieței locale de băuturi răcoritoare, care se află la a cincea schimbare de domiciliu, se declară un expat fericit cu stilul său de viață.
„Să am posibilitatea să trăiesc și să învăț în diferite culturi este ceva ce am luat și am asimilat din fiecare loc în care am stat. Pentru mine este o binecuvântare”, declară estonianul. Mikkel își amintește că prima dată când i s-a propus să se mute din țara sa natală a avut un șoc, nu luase vreodată în considerare acest aspect. În 2002, în timp ce coordona vânzările Shell la nivel național în Estonia, grupul a hotărât să schimbe radical strategia de business. În multe țări din Europa de Est, precum și în Țările Baltice, Shell era în plin proces de a-și vinde afacerile către Mall, iar Mikkel avea în plan să-și găsească alt job. Până într-o zi, când managerul său a venit și i-a spus „Ai făcut o treabă bună, ne-ar plăcea să colaborăm în continuare, dar nu vom mai avea afaceri aici. Ce zici dacă te-ai muta în Polonia?”. Descriindu-se drept o persoană pragmatică, estonianul s-a mobilizat destul de rapid, iar familia sa l-a susținut întru totul. „Am mers acasă, am vorbit cu ai mei și am început să caut pe Google despre țară. În cele din urmă am hotărât să ne acordăm această șansa, să vedem unde ne duce această decizie. Și nu regret o secundă”, povestește Jaak Mikkel.
Spune că s-a adaptat foarte bine în Polonia, unde era responsabil de divizia de retail a Shell – partea de magazine din cadrul benzinăriilor, nu cea de combustibil. Mai mult, a avansat și a ajuns să conducă această divizie la nivel regional, pentru țările din Europa Centrală și de Est (România nu a fost inclusă deoarece afacerile Shell erau deja vândute aici). Ulterior, a fost mutat pe aceeași poziție în țările nordice – Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca -, o experiență oarecum diferită, spune acesta. „În aceste țări divizia de retail este mai crescută decât cea de combustibil. În Norvegia sau Finlanda, 70% dintre venituri provin din magazine și doar 30% din benzină”, povestește Mikkel. Cu toat acestea, la un moment dat compania a ajuns la concluzia că este mai profitabil să externalizeze această divizie, iar Shell să se axeze doar pe divizia de combustibili. „Practic, în timpul procesului mi-a fost ucis jobul. După 10 ani alături de Shell am considerat că asta e o bună oportunitate pentru mine de a-mi schimba cariera. Am găsit cumva Coca-Cola, Coca-Cola m-a găsit pe mine și am hotărât să fac schimbarea”, povestește CEO-ul. Iar din 2008 Jaak Mikkel a intrat în echipa Coca-Cola HBC, ca manager de vânzări pentru țările Baltice.
Înante de a prelua fotoliul de manager general al CCHBC România, Jaak Mikkel a condus operațiunile filialei din Macedonia, timp de doi ani și jumătate. Inițial, acesta a preluat conducerea filialei respective doar temporar, deoarece managerul anterior părăsise compania. În timp ce căutau persoana potrivită, Mikkel, ce ocupa funcția manager de vânzări în Țările Baltice, a fost chemat să conducă temporar operațiunile CCHBC din Macedonia, „ceea ce înseamnă o responsabilitate imensă, dar a fost o experiență extraordinară”, spune acesta. Șase luni mai târziu i s-a propus să preia conducerea companiei, pe care a deținut-o până în 2014, când a venit în România.