Romania deține 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ și cu toate astea românii o ignoră

Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia și 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deși 70% din suprafața Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

Cu 2.500 de izvoare și 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar și așa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României și care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieții să fie complet epuizat?

Aroganță fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puțin pentru stilul de viață cu care m-a obișnuit” – GALERIE FOTO

O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima șoferilor”: conduce mașini de sute de mii de euro și arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

Lacul din România care deține 3 recorduri mondiale. Apa lacului deține proprietăți unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

4 milioane de oameni aflați în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul orașului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraș din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunța adoptarea unor măsuri drastice menite să facă față situației fără precedent în care se afla metropola africană.

În fața acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autoritățile au înțeles că singura metodă de supraviețuire este adoptarea unor măsuri extreme. Așa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o șesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul orașului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotație apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaționale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

Inițial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raționalizării extreme la care au recurs autoritățile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

Este ușor să îți imaginezi acest scenariu într-o țară din Sudul Africii, însă pentru populația altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte țări, cu privire la realitatea creșterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depășește oferta disponibilă. Conform experților, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le dețin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulți ani. La fel, Australia a supraviețuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât și infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităților: „Am investit prea puțin în măsuri și am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

Chiar dacă pare puțin plauzibil ca apa să se termine, în condițiile în care 70% din suprafața Terrei este formată din apă, totuși, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheață și zăpadă. În realitate, populația are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

Rebecca Keller, om de știință și analist tehnologic la compania de informații Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece orașele ar trebui să lucreze la soluții încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu același scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările științifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

Diferența dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele țări dețin resurse importante de apă, populațiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situație duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supraviețuire sau pentru ambele. „Recunoașterea de către Organizația Națiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În același mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aștepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în țări precum Brazilia, India și Mexic. Întreprinderile și persoanele fizice interceptează ilegal conducte și rezervoare sau găsesc alte modalități de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluție unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locații, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei și crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internațional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între țările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcția barajului Marea Renaștere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanțat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situația de a-și pierde rezervele de apă potabilă.

Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe țări, soluțiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăți în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje și instalații de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situația unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susținută și de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puțin pentru a-și ghida cetățenii în ceea ce privește comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale prețurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susține că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a prețurilor: prețurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, și prețuri mai mari pentru consumul de apă la discreție.  „La nivel național, guvernele ar trebui să încurajeze conversația cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

La nivel de investiții, mesajul transmis de Global Water Fund comunității globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creștere. Potrivit acestei organizații, există încă o creștere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa și Rusia. Finanțarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiții unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat și public pentru menținerea și operarea activelor. Investițiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice și o stabilire inteligentă a prețurilor. Stella Thomas, fondator și managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiție de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt și 35 de dolari și poate să crească PIB-ul unei țări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social și politic.”

■ Un scenariu îndepărtat

Pentru o țară bogată în ape, așa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele prețioase, așa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puțin îndepărtat. Și, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări și imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din țară cu reziduuri menajere. Și asta pentru că majoritatea populației din mediul rural aruncă, pur și simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

„Topirea zăpezilor și ploile din această primăvară au antrenat deșeurile aruncate de riverani și turiști pe malurile râului Bistrița și a afluenților acestora. Hidroelectrica face și în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului și pentru reducerea cantităților de deșeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât și pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deșeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitațiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forțe proprii și prin acțiuni de voluntariat desfășurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deșeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deșeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizați ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat și costurile pentru depozitarea temporară și eliminarea acestora.

Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso și președinte al Asociației Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală și urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relație de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte și are ca obiectiv major identificarea de soluții practice privind problema deficitului de apă și a fenomenului de secetă în Europa.”

Radu Dumitru, director general al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, și că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcție de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetățean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul folosește zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supraviețuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigații, și de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate și războaiele din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord stau mărturie”.

Pe plan local, reprezentanții principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziție, marcată de influențe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităților de precipitații. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafață. Doar în situații extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situația menționată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puțin probabil”, afirmă Horațiu Rada, acționar Aur’a.

Ideea este susținută și de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialiști în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare țara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici rețeaua hidrografică de râuri și lacuri nu este de neglijat. Cu o bună și diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

Totuși, aceștia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud și la noi în țară. „Apa poate deveni un lux în condițiile schimbărilor climatice dramatice, în condițiile în care crește nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Și, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluția, indiferent de termen, este să fim precauți în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deșertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervențiilor umane haotice, cu defrișări masive, poluare și dezvoltare industrială agresivă”.
Pe de altă parte, Radu Dumitru susține că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investițiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situația de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

Situația în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producția mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există țări în care apa putem spune că depășește valoarea aurului, și ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populației cauzate de secetă (și nu numai) ar duce la un declin social și migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial prețul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situație care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populației. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile și să acționăm în vederea reducerii riscurilor.”

Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătățită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, și crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecință, raționalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieții cotidiene. „Populația cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialiști în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar și asupra economiei în general și asupra vieții sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici și mijlocii și-ar închide porțile, iar șomajul ar crește semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei și la rezervele deficitare.

Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriașe pentru a îmbunătăți sistemele de gestionare, conservare și colectare a apei”, crede el. Spune că așa i-a venit ideea de a înființa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel național prin participarea la programele legislative și pentru a facilita o mai bună comunicare între administrația publică și mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populația.
Horațiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe și redevențe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producției și a consumului.

Ristea susține însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimțit și în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Și reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că țara noastră are rezerve suficiente pentru a face față oricăror provocări.

În unanimitate, reprezentanții companiilor și ai instituțiilor de profil consideră că influența climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esențial: „Influența climei este determinantă! Biosfera și ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Și invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acțiune-reacțiune”, susține Rada. 

„Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafață, încălzirea globală are un impact devastator. Aducțiunile de apă au o pierdere la suprafață de 40% în funcție de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară și reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influențează viața noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esențiale pentru dezvoltarea umană și economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice își vor intensifica atât frecvența, cât și gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de știintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecințele secetei, afirmând din nou că, totuși, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

În ceea ce privește riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar și lipsa protecției. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în țările slab dezvoltate și fără infrastructură.