Home Actualitate România a fost inclusă pe lista „nu călă...
Actualitate

România a fost inclusă pe lista „nu călătoriți” întocmită de Departamentul de Stat al SUA

Departamentul de Stat al SUA a adăugat săptămâna aceasta 116 țări la lista sa consultativă „Nivelul patru: nu călătoriți”, printre care România, Marea Britanie, Canada, Franța, Israel, Mexic și Germania.

România a fost inclusă pe lista „nu călătoriți” întocmită de Departamentul de Stat al SUA
România a fost inclusă pe lista „nu călătoriți” întocmită de Departamentul de Stat al SUA · Foto: Business Magazin

Înainte de actualizare recomandarea Departamentului de Stat privea 34 din aproximativ 200 de state ale lumii. Acum pe acestă listă se găsesc 150 de state.

Departamentul de Stat a declarat că această mișcare nu implică o reevaluare a situațiilor actuale de sănătate din unele țări, ci mai degrabă „reflectă o ajustare a sistemului de consiliere de călătorie al Departamentului de Stat”.

Recomandările nu sunt obligatorii și nu interzic americanilor să călătorească.

Pe lista „Nu călătoriți” se mai regăsec și Finlanda, Egipt, Belgia, Turcia, Italia, Suedia, Elveția și Spania. Unele țări precum China și Japonia rămân la nivelul 3: „reconsideră călătoriile.”

Statele Unite au prelungit cu încă 30 de zile restricții în vigoare deja de 13 luni, care interzic călătoriile neesențiale la frontierele cu Canada și Mexic.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună