România a devenit a treia cea mai mare piață din grupul Cineworld, după Regatul Unit și Polonia
În 2015 Cinema City a inaugurat 5 noi multiplexuri, în București și Constanța (fiecare cuprinzând și câte o sală 4DX), precum și la Deva, Drobeta-Turnu Severin și Suceava, investiția totală (realizată în cadrul parteneriatelor cu dezvoltatorii centrelor comerciale) ridicându-se la…
În 2015 Cinema City a inaugurat 5 noi multiplexuri, în București și Constanța (fiecare cuprinzând și câte o sală 4DX), precum și la Deva, Drobeta-Turnu Severin și Suceava, investiția totală (realizată în cadrul parteneriatelor cu dezvoltatorii centrelor comerciale) ridicându-se la aproximativ 27 de milioane de euro. După acest an-record, compania plănuiește alte patru lansări în 2016, în București, Timișoara, Buzău și Piatra-Neamț.
La finalul lui 2007, când Cinema City a deschis în România primele 2 multiplexuri (la Iași, respectiv la Timișoara), conform rapoartelor CNC, România avea un cinematograf la 299.000 de locuitori și un ecran la 184.000 de locuitori. Astfel, din cele 72 de cinematografe (de sine stătătoare sau tip multiplex) din țară, Cinema City deținea 2, iar din cele 117 săli (ecrane), 12 erau ale Cinema City.
Opt ani mai târziu, răspunzând unei creșteri constante a pieței de film din România prin deschiderea anuală de noi cinema-uri, Cinema City a mai adăugat 20 de locații, având acum 22 de multiplexuri în București și în țară, dominând peste jumătate din piață.
Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanț de cinematografe din Europa. Compania are multiplexuri în 16 orașe din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Ploiești, Pitești, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara.
În total, Cinema City operează 22 de multiplexuri, cu 198 de săli și 36.289 de locuri. Cineworld Group este prezent în 9 țări, deținând 219 multiplexuri cu peste 2.014 săli, dintre care 28 IMAX și 14 săli 4DX. Primul cinematograf al companiei a fost deschis în 1930 în Haifa, Israel, compania extinzându-se în Europa Centrală în 1997, și intrând în România în 2007.