Home Actualitate Rodeanu: PNL fără mască - înjurături și...
Actualitate

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături și bătaie în Parlament

În urmă cu puțin timp, România a văzut cum doi foști miniștri ai PNL își rezolvă diferendele cu metode de cartier, învățate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Boigdan Rodeanu. El spune că violența nu poate fi acceptată.

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături și bătaie în Parlament
Rodeanu: PNL fără mască - înjurături și bătaie în Parlament · Foto: Business Magazin

„PNL fără mască: înjurături și bătaie în Parlament. În urmă cu puțin timp, România a văzut cum doi foști miniștri ai PNL își rezolvă diferendele cu metode de cartier, învățate în spatele blocurilor. Dacă astfel de lucruri se întâmplă în plină zi, în Parlamentul României, cum mai are PNL, cu miniști la Interne și la Justiție, pretenția ca românii să respecte legea și să urmeze căile legale pentru rezolvarea problemelor? Condamn orice formă de violență, verbală sau fizică. Violența nu poate fi acceptată, nici în Parlament și nici în societate”, declară Bogdan Rodeanu.

Deputatul PNL Florin Roman susține marți, într-o postare pe Facebook, că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat la ieșirea din sala de plen, „în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului”. El a povestit că Vîlceanu a încercat să îl muște și l-a prins de gât. Roman anunță că va depune plângere penală împotriva acestuia.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a reacționat, afirmând că ”violența fizică este de neacceptat”, mai ales în Parlament și apreciază că atacul asupra lui Florin Roman ”arată măsura unei lipse de caracter și conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună