Home Actualitate Riscurile vaccinării versus riscurile in...
Actualitate

Riscurile vaccinării versus riscurile infectării: Șansele unui accident vascular cerebral în urma vaccinului sunt de 12 ori mai mici decât în urma infecției cu coronavirus

Un studiu sugerează că vaccinul AstraZeneca crește riscul formării cheagurilor de sânge, alături de alte afecțiuni grave care pot provoca tromboze, scrie BBC News. Cu toate acestea, studiul a constatat că riscul unor astfel de probleme în urma unei infecții…

Riscurile vaccinării versus riscurile infectării: Șansele unui accident vascular cerebral în urma vaccinului sunt de 12 ori mai mici decât în urma infecției cu coronavirus
Riscurile vaccinării versus riscurile infectării: Șansele unui accident vascular cerebral în urma vaccinului sunt de 12 ori mai mici decât în urma infecției cu coronavirus · Foto: Business Magazin

Un studiu sugerează că vaccinul AstraZeneca crește riscul formării cheagurilor de sânge, alături de alte afecțiuni grave care pot provoca tromboze, scrie BBC News. Cu toate acestea, studiul a constatat că riscul unor astfel de probleme în urma unei infecții cu coronavirus este mult mai mare.

Echipa condusă de Universitatea Oxford a constatat, de asemenea, un risc crescut de accident vascular cerebral după vaccinul Pfizer – șansele fiind, totuși, mai mici decât în urma unei infecții cu COVID-19.

Medicul legist care s-a ocupat de cazul prezentatoarei BBC Radio Newcastle, Lisa Shaw, a declarat, joi, că aceasta a murit în urma complicațiilor date de vaccinul AstraZeneca.

Femeia de 44 de ani a murit în mai, după ce a dezvoltat dureri de cap la o săptămână după prima doză de vaccin. Medicul susține că durerile au fost date de o acumulare de cheaguri de sânge în creier.

Echipa de cercetare a analizat cazurile a peste 29 de milioane de persoane care au primit prima doză de vaccin între decembrie și aprilie, precum și a 1,8 milioane care au fost infectați cu virusul.

Studiul, publicat în British Medical Journal, s-a axat pe complicațiile dezvoltate la 28 de zile după vaccin sau infectare.

Rezultatele au arătat că la fiecare 10 milioane de persoane vaccinate cu AstraZeneca:

  • 107 pacienți sunt spitalizați sau mor de trombocitopenie, afecțiune care poate provoca sângerări interne. Riscul dezvoltării bolii a fost de nouă ori mai mic decât în urma unei infecții cu coronavirus
  • 66 de pacienți sunt spitalizați sau mor din cauza cheagurilor de sânge în vene. Riscul dezvoltării afecțiunii este de 200 de ori mai mic decât în urma unei infecții cu coronavirus

La fiecare 10 milioane de persoane vaccinate cu Pfizer, s-au descoperit:

  • 143 de pacienți care au suferit accidente vasculare cerebrale. Cu toate acestea, riscul dezvoltării unui AVC este de 12 ori mai mic decăt în urma infecției cu COVID-19.

Autorul principal al studiului, Julia Hippisley-Cox, a declarat că este important ca oamenii să fie conștienți de riscurile vaccinări, care sunt, totuși, mult mai mici decât cele ale infecției cu coronavirus.

Colegul său, autorul Aziz Sheikh, a adăugat că rezultatele „subliniază în mod clar” importanța vaccinări pentru a reduce riscul afecțiunilor vasculare date de COVID-19.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună