Ribbentrop-Molotov cu medicamente

Pentru un jurnalist care scrie de trei ani în domeniul farmaceutic, să-i ai în aceeași sală pe șefii Asociației Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și pe cei ai Asociației Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) e un eveniment care se poate întâmpla o dată în viață. Cu atât mai mult cu cât cele două părți nu s-au atacat cu ocazia conferinței de presă nicio clipă, ba chiar tratatul de neagresiune se traduce prin aceleași opinii și solicitări. Ce i-a adus aici? “E meritul guvernului Boc”, dacă e să rezumăm discursul oficialilor. Iar cuvântul “merit” e folosit cu cinism, dat fiind că în joc este, dincolo de marjele de profitabilitate ale companiilor, sănătatea pacienților. Cuantumul taxei clawback, cea prin care producătorii de medicamente plătesc statului valoarea diferenței dintre bugetul alocat și consumul real, este nesustenabil pentru industrie. A fost mesajul comun al executivilor – în cifre taxa înseamnă peste 400 milioane de euro pe an, o medie de 33,6% din totalul vânzărilor compensate ale producătorilor de medicamente, peste impozitele aferente oricărei societăți comerciale.

“Taxa e unică în Europa în această formă”, e esența mesajelor transmise, iar supraviețuirea sau nu a companiilor, intens vehiculată în ultimii ani, e acum o temă tot mai serioasă. Marjele de profit pe care le raportează companiile farma sunt de regulă mult mai mari față de alte industrii, dat fiind că bugete consistente sunt alocate an de an investițiilor în cercetarea și dezvoltarea de noi molecule. Nu e doar un mit: anul trecut, de exemplu, compania elvețiană Roche a investit cel mai mult la nivel mondial în acest sector (zece miliarde de dolari, însemnând mai bine de 20% din cifra de afaceri), peste multinaționale cunoscute tuturor: Microsoft, Toyota, Samsung sau Nokia.

Totuși, cei 20-30% profit nu mai sunt atât de confortabili ca altădată în piața farma, cum producătorilor li se cere să plătească mai bine de 30% la fiecare trei luni, cu toate că banii pentru medicamentele compensate sunt plătiți de stat după circa un an de la vânzarea lor. Pe scurt, taxă pe vânzări plătită trimestrial fără ca banii să fie încasați: dacă medicamentul compensat X este vândut în 28 mai 2012 în farmacie, banii vor ajunge de la stat la producător un an mai târziu, dar el va plăti circa 30% din valoarea lui la sfârșitul lui iunie 2012 (rostul exemplului, ușor forțat, e menit să facă mai clar modul în care funcționează industria). Asta pentru că am încercat să văd cum se calculează taxa, dar tabelul Excel pe care mi l-a trimis prin e-mail șeful unei companii n-a fost de prea mare ajutor. În corpul mailului, era menționat faptul că nici CEO-ul nu înțelesese exact fără ajutorul unei firme de contabilitate. Cert e că în cuantumul restituit statului intră și TVA și adaosurile comerciale ale farmaciilor și distribuitorilor – motiv suficient ca lui Gheorghe Gherghina, omul care face bugetul țării de peste 20 de ani, să îi fie cerută public demisia, iar neregulile să fie semnalate de către cele două asociații Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europeane. De acolo, răspunsurile întârzie să apară.

Taxa clawback funcționează și în alte state, rostul ei fiind să limiteze consumul în exces de medicamente, însă România înregistrează la nivel de cetățean un consum mai mic decât media europeană, deci varianta ei românească are unicul rol de a aduce bani în plus. “Încercarea de a forța industria de medicamente să finanțeze întregul deficit din sistemul de sănătate nu poate duce decât la distrugerea acesteia, în detrimentul pacienților și al economiei”, rezuma Dragoș Damian, președintele APMGR.

Numele Victor Ponta a fost rostit de cel puțin zece ori pe durata conferinței, înspre noul premier îndreptându-se rugămințile companiilor de a renunța sau modifica legea în cauză. Cel mai probabil, forma taxei va fi schimbată, însă abia spre finalul anului, dat fiind că între timp noul guvern poate colecta bani mai mulți la buget, extrem de folositori în perioada electorală, și acuza în același timp vechiul guvern de ordonanțele care îi agasează acum pe producători. Dintre ei unii au plătit deja taxa, alții spun că nu au banii necesari. Însă vocea tuturor e pe același ton: “Credem că dacă vom fi auziți cel puțin acum, în al doisprezecelea ceas, lucrurile se mai pot îndrepta”, rezuma Regis Lhomme, președintele ARPIM.

razvan.muresan@businessmagazin.ro