Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro, la un total de 65 miliarde euro. Emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor s-au ridicat la 3,24 mld. euro
Rezervele valutare de la BNR se situau la finalul lunii mai la nivelul de 65,07 miliarde euro, în creștere cu 2,5 miliarde euro fată de luna precedentă. În cursul lunii mai la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând…
Rezervele valutare de la BNR se situau la finalul lunii mai la nivelul de 65,07 miliarde euro, în creștere cu 2,5 miliarde euro fată de luna precedentă.
În cursul lunii mai la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile unor euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor în valoare nominală totală de aproximativ de 3,24 mld. euro); alimentarea contului Comisiei Europene și altele.
În același timp, din rezerve au ieșit 1,88 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (aproximativ 625 milioane euro) și altele.
Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 7,19 miliarde euro.
Astfel, rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2024 au fost de 72,26 miliarde euro, față de 69,7 miliarde euro la 30 aprilie 2024.
Plățile scadente în luna iunie 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează circa 148 milioane euro.