Revista presei economice din Romania
Socoteala primelor si a salariilor de la stat continua in presa de vineri, la fel ca si cea a economiilor posibile la buget prin taierea unei serii intregi de indemnizatii. Si tot o socoteala: recesiunea mai dureaza doar anul acesta sau se intinde si la anul?
Recesiunea din Romania “poate continua cu usurinta anul viitor, cel putin in primul semestru”, fiindca ajustarea fiscala abia incepe la noi, mult in urma altor tari, sustin analistii ING Bank, citati de Gandul. Ziarul prezinta variantele de raspuns la criza avansate de un potential si un fost premier: “Nu va suparati, de ce sa nu marim TVA? Pentru ca ii deranjeaza pe unii la inflatie? Putem lupta si cu inflatia”, spune acesta din urma.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, crede ca 2015 ramane o tinta reala pentru aderarea la euro, numai ca acum principala problema e deficitul bugetar, scrie Evenimentul Zilei, care citeaza si alte opinii despre ce ar trebui Romania sa faca (sau nu) cu moneda sa in urmatorii ani. Acelasi ziar enumera “cinci locuri de unde statul poate sa plece” – sanatatea, comunicatiile, dezvoltarea si turismul (dupa ministerul cu acelasi nume), mediul si educatia.
Doua ministere au cheltuit enorm in anul de criza 2009 pe stimulentele angajatilor, potrivit unui document din dosarul de reduceri banesti pe care le pregateste Guvernul, citat de Adevarul: Finantele au dat prime de cate 2.000 de lei, iar Ministerul Muncii a pierdut procese pentru sporurile salariatilor si le-a platit in medie cate 5.000 de euro. Infiintarea celor doua companii energetice si masurile de austeritate sunt “un semnal negativ pentru investitori”, crede seful E.ON Romania.
61 de milioane de euro – atat va economisi bugetul in cursul acestui an, potrivit Romaniei Libere, prin reducerea indemnizatiilor pentru persoane cu handicap, veterani de razboi, fosti detinuti politici si familiile acestora. Reporterii aceluiasi ziar au testat incognito reactia politicienilor din teritoriu la plangerile activistilor de partid rasplatiti cu posturi in administratie si confruntati acum cu perspectiva de a le fi taiate salariile. Una din reactii: “Sunati-ma joi si o sa vedem ce facem”.
Compania spaniola Sedesa si Euro Construct International au castigat contractul de reabilitare a Teatrului National Bucuresti, una dintre cele mai mari licitatii de constructii ale anului, cu o valoare estimata la 40 milioane de euro, anunta Ziarul Financiar. Tarifele pentru serviciile TV ar putea atinge in acest an un minim istoric, in conditiile razboiului preturilor intre RCS&RDS, Romtelecom si UPC, scrie acelasi ziar.