Revine apetitul locuitorilor Capitalei pentru locuințele luxoase
Compania de consultanță în domeniul imobiliar Premier Estate Management a vândut în luna septembrie a acestui an 37 de apartamente în valoare de peste 4 milioane de euro, în ansamblurile rezidențiale de nivel medium-high Asmita Gardens și Ibiza Sol din…
Compania de consultanță în domeniul imobiliar Premier Estate Management a vândut în luna septembrie a acestui an 37 de apartamente în valoare de peste 4 milioane de euro, în ansamblurile rezidențiale de nivel medium-high Asmita Gardens și Ibiza Sol din Pipera, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții companiei. Cele mai căutate apartamente au fost cele cu 3 camere, în procent de 70%, urmate de apartamentele cu 2 camere (18%) și de cele cu 4 camere (12%). Gradul de ocupare în ambele proiecte a ajuns în prezent la aproximativ 75-80%.
Majoritatea cumpărătorilor au vârste cuprinse între 35 – 40 de ani, sunt căsătoriți și au deja copii sau au în plan un copil în viitorul apropiat. Aproximativ 60% dintre aceștia și-au achiziționat locuința prin credit ipotecar, în timp ce restul de 40% au optat pentru varianta ratelor la dezvoltator.
“Cu toate că programul Prima Casă este în prezent blocat, piața rezidențială a avut un început de toamnă dinamic pentru proiectele medium – high, cu apartamente de peste 100.000 euro. Un astfel de volum al tranzacțiilor este de obicei frecvent în cazul proiectelor cu imobile de 30.000-60.000 euro, ceea ce ne arată tendința cumpărătorilor de a se orienta către apartamente de o calitate superioară din punct de vedere al construcției, locației, precum și facilităților disponibile în cadrul complexului sau în apropiere. Ritmul bun al vânzărilor a fost de asemenea susținut de opțiunile de finanțare atractive pe care le oferim clienților, precum creditul bancar cu dobânzi preferențiale și rate la dezvoltator cu avans 0”, a declarat Andreea Comșa, managing director Premier Estate Management.
Construit pe o suprafață totală de 150.000 mp, complexul rezidențial Asmita Gardens a fost finalizat în anul 2012 și este situat pe malul răului Dâmbovița, pe Splaiul Unirii 168, la 10 minute de centrul Bucureștiului și la doi pași de Piața Unirii și Parcul Tineretului. Locuințele au trei tipuri de finisaje – standard, premium și lux, iar prețurile variază între 99.000 euro și 179.000 euro (prețuri fără TVA), în funcție de tipul și suprafața apartamentului.
Complexul rezidențial Ibiza Sol Residence este situat în zona Pipera, la 200 de metri de pădurea Băneasa și la 9 km de centrul Capitalei. Prețurile pornesc de la 99.000 euro pentru un apartament cu 3 camere , suprafață construită de 147 mp și ajung până la 145.000 euro pentru un apartament cu 4 camere, suprafață construită de 163 mp. Prețurile sunt scutite de TVA.
Premier Estate Management este prezentă pe piață de opt ani, are un portofoliu cu investiții de peste 150 de milioane de euro și cuprinde peste 1.000 de apartamente gestionate în exclusivitate în ansamblurile rezidențiale Asmita Gardens, Ibiza Sol, Citadella Titan, Pallady Towers, Bucuria, Maison 10, The Norm, Mediteraneo și Vivando Residence.