Rețeta franțuzească a traiului bun pe datorie

Jacques-Gilbert Ymbert (1786-1846) a fost înalt funcționar al statului francez în timpul Restaurației, dar și autor a numeroase pamflete și vodeviluri, adică articole literare ușoare, cu mare priză la public. Scris la începutul secolului al XIX-lea, acest eseu-pamflet tradus și publicat recent de editura Art demontează meticulos, ingenios și cu umor (atunci când nu e vorba, pur și simplu, de cinism) mecanismele de funcționare ale societății. O societate care, iată, pare neschimbată în principiile ei fundamentale, în viciile și problemele ei morale și economice, deși de la momentul analizei s-au scurs aproape două veacuri.

Pentru Ymbert, temelia ordinii sociale înseamnă să faci datorii și să nu le mai restitui. Să zicem că ești un tânăr “cumsecade”, fără probleme comportamentale sau de statut majore. Cu toate acestea, din păcate, nu reușești cu niciun chip să faci avere și să trăiești pe picior mare. De ce? Pentru că societatea e alcătuită astfel încât cupiditatea și ambiția unora îi afectează pe ceilalți. Lumea e făcută din asupritori și asupriți, din șmecheri și păcăliți. Concluzia? Statul are o datorie perfect justificată față de dumneavoastră, pentru că dumneavoastră sunteți cel care se află, într-un fel sau altul, la originea prosperității țării. Nu pentru că ați produce bunuri și plusvaloare, ci pentru că, de pildă, selecționând cu istețime cele mai bune produse, incitați masele să consume (în acest capitol, Ymbert înalță un adevărat imn dandysmului).

Și-atunci, cum puteți să vă recuperați confortul pe care vi l-ar fi putut oferi o avere legitimă? Pur și simplu trăind pe credit. Împrumutându-vă, făcând datorii peste datorii și inițiindu-vă în arta de a vă duce creditorii cu preșul. În loc să faceți asta la întâmplare, luați “manualul” lui Ymbert și deveniți un datornic cu ștaif.

Jacques-Gilbert Ymbert, “Arta de a-ți face datorii”, Editura Art, București, 2012