Rețetă de leadership în vremuri de criză
OPINIA SPECIALISTULUI.
Numit în fruntea METRO Cash & Carry în această toamnă, pentru Adrian Ariciu preluarea mandatului de CEO al unuia dintre cei mai importanți jucători din piața locală de Cash & Carry a venit încă din primele luni cu provocări importante, apărute pe fondul noii crize declanșate de pandemia de COVID-19.
Care sunt, în opinia sa, criteriile esențiale în gestionarea unei astfel de situații și ce măsuri a luat pentru a menține în parametri optimi atât activitatea companiei, cât și a echipei?
Business MAGAZIN: Cum vi s-a schimbat agenda zilnică în noul context?
Adrian Ariciu: Pentru mine a fost anul schimbărilor profesionale. În luna octombrie, am fost numit CEO al METRO Cash & Carry România, o schimbare care m-a onorat și care a venit și cu un nou set de priorități și responsabilități marcate, în același timp, de condițiile dificile prin care cu toții trecem. Mi-am setat obiective clare, dincolo de activitățile de zi cu zi, care vizează nu doar consolidarea unui model de afaceri cu tradiție, ci și performanța echipei alături de care să ne respectăm promisiunea de a fi cel mai bun partener pentru afacerile independente.
Business MAGAZIN: Care au fost principalele provocări cu care v-ați confruntat, din poziția de lider al companiei, în acest an?
Adrian Ariciu: Anul acesta a fost cu adevărat o provocare pentru noi, din toate punctele de vedere. Criza economică și sanitară generată de pandemie a schimbat prioritățile și ne-a împins să ne adaptăm rapid unei noi realități. Prioritar pentru noi, dincolo de a continua planurile de dezvoltare ale businessului, a fost siguranța și sănătatea oamenilor.
Ne-am adaptat rapid la noua situație, păstrând orientarea către client și către nevoile acestuia – nevoi care, evident, s-au schimbat în această perioadă. Am pus la dispoziția clienților care au vrut să evite deplasările un serviciu special de livrări realizate cu ajutorul unor parteneri de transport, ceea ce ne-a permis să oferim un sprijin în plus, într-o formă rapidă și sigură.
Am implementat rapid toate măsurile de siguranță necesare, atât la nivelul magazinelor, cât și intern. De altfel, am format un grup de lucru care să colaboreze în toată această perioadă cu autoritățile române pentru a ne asigura că aplicăm toate protocoalele stabilite pentru prevenirea răspândirii virusului. Mai mult, la nivel național, am obținut și certificarea Dekra, standardul pentru unități de încredere, o garanție în plus pentru clienți și angajați că măsurile noastre sunt în linie cu recomandările Organizația Mondială a Sănătății și autoritățile locale.
O altă provocare sau mai degrabă o prioritate pentru noi a fost să fim în continuare alături de afacerile independente, dar și de partenerii noștri din industria HoReCa, puternic afectați de criza actuală. Am respectat tradiția și am organizat și anul acesta, în luna octombrie, Ziua Afacerii Tale pentru a continua să promovăm antreprenorii locali și businessurile lor.
În același timp, am pus la dispoziția partenerilor o serie extinsă de cursuri de pregătire profesională în domeniul ospitalității, adaptate la noile norme impuse de contextul actual.
Business MAGAZIN: Ce abordare ați avut în privința echipei, cum ați motivat-o în această perioadă?
Adrian Ariciu: Succesul businessului este succesul întregii echipe și doar prin eforturi comune reușim în continuare să evoluăm, chiar și în perioade de criză. În acest sens, am menținut o echipă stabilă, de 3.600 de angajați activi, iar această stabilitate este prioritară pentru noi. În această perioadă am organizat mult mai multe întâlniri între manageri și echipele pe care le coordonează pentru a asigura o comunicare continuă, cât mai clară, mai ales în condițiile trecerii către work from home.
Am intensificat, totodată, cursurile interne pe care le derulăm prin intermediul platformei de tip microlearning, SmartMe. Am ințiat această aplicație pentru a facilita accesul rapid la învățare și a permite echipelor noastre din diferite departamente să-și dezvolte cunoștințele și competențele necesare în activitatea lor. Ne-am propus, de asemenea, să menținem moralul sus prin organizarea unor sesiuni de interactive între departamente pentru a încuraja „apropierea” între angajați, chiar și la distanță. Dincolo de aceste acțiuni și măsurile de siguranță și curățenie din magazine, din spațiile de birouri și depozit implementate, am acordat și acordăm ajutor și asistență colegiilor afectați de pandemie.
Toate aceste elemente au crescut încrederea colegilor și le-au oferit certitudinea că sunt parte a unei companii care are grijă, în egală măsură, de angajați și clienți.
Business MAGAZIN: Care au fost principalele bariere de care v-ați lovit în activitatea companiei?
Adrian Ariciu: Pandemia a provocat în primul rând un sentiment de panică, iar în mijlocul incertitudinilor, oamenii au vrut să își facă imediat provizii. Acest aspect a dus la „vârfuri” de cerere și la scurte blocaje la nivelul lanțului de aprovizionare. Am acționat pentru a regla situația rapid, alături de partenerii noștri, în special furnizorii de alimente. În primele luni de pandemie am lucrat îndeaproape cu furnizorii noștri pentru a ne asigura că avem mereu disponibile cele mai solicitate produse. Ne bazăm în continuare pe acest lanț de aprovizionare solid pe care l-am dezvoltat și care ne permite să avem, și în condiții dificile, mereu la raft articolele care au cerere ridicată.
În fața noilor provocări și a imprevizibilului a trebuit să trecem și prin reconfigurări, reevaluări constante, prin adaptarea sistemelor existente și să ne concentrăm pe accelerarea digitalizării, primordială în acțiunile noastre în această perioadă.
Business MAGAZIN: Care este principala lecție pe care ați deprins-o din situația actuală?
Adrian Ariciu: Într-o situație de criză precum cea actuală sunt esențiale transparența, viteza de reacție și capacitatea de adaptare, de a reconfigura planurile pe termen scurt, fără a pierde din vedere obiectivele pe termen lung și cel mai important, comunicarea. Pentru noi a fost extrem de important să comunicăm constant cu clienții și partenerii noștri, dar și cu membrii echipelor noastre despre măsurile luate în perioada aceasta, cu garanția că nu facem compromisuri în ceea ce privește siguranța și sănătatea acestora.
Business MAGAZIN: Cu ce provocări vine gestionarea simultană a unui business de tip cash&carry și a unuia în sistem de franciză?
Adrian Ariciu: Cea mai mare provocare este aceea de a rămâne, indiferent de context, un partener de încredere pentru comunitățile pe care le deservim, un partener care reușește să răspundă nevoilor specifice pe care le au. Avem, însă, expertiza necesară și un model de business rezilient care să ne permită o gestionare eficientă în ambele direcții.
În același timp, suntem mereu atenți la tendințele din piață și la schimbările în comportamentul consumatorului pentru a fi mereu pregătiți să venim către partenerii și clienții noștri cu cele mai bune soluții, produse și servicii. Eforturile noastre sunt îndreptate spre a oferi partenerilor revânzători și din industria HoReCa siguranța prețurilor competitive, a disponibilității mărfurilor, a îmbunătățirii constante a sistemul de comandă și livrare centralizat și a unei rețele de distribuție stabilă și fiabilă.
În ceea ce privește rețeaua LaDoiPași, ideea francizei a apărut din dorința noastră de a încuraja micii antreprenori să pornească o afacere proprie, fără ca ei să își piardă independența. Prin urmare, vorbim de o formă de gestionare diferită în care noi asigurăm transferul de know-how. Iar pentru a susține dezvoltarea business-urilor înseamnă să creăm oferte hiper-personalizate care să fie relevante pentru clienții magazinelor LaDoiPași din diferite colțuri ale țării, dar și să identificăm noi oportunități pentru a-i ajuta pe antreprenori să își crească cifra de afaceri eficient și având un plan pe termen lung în spate.
Business MAGAZIN: Ce rezultate ați înregistrat în acest an și ce investiții sau schimbări ați făcut în perioada ianuarie-octombrie?
Adrian Ariciu: Cea mai importantă investiție pe care METRO Cash & Carry a realizat-o în 2020 a fost în platforma one-roof de la Ștefănești. Valoarea investiției s-a ridicat la 40 milioane de euro. Am reușit să dezvoltăm o locație modernă care ne permite să eficientizăm operațiunile și să asigurăm fluxul de marfă către magazine. Practic, vorbim de o întreaga transformare digitală. Mai mult decât atât, pentru că dezvoltarea sustenabilă este unul dintre obiectivele noastre, locația are eficiență energetică clasa A plus.
Am continuat să extindem rețeaua LaDoiPași și am ajuns anul acesta la peste 1.300 de magazine, urmând ca anul viitor să depășim cifra de 1.500. Pentru că obiectivul nostru este acela de a susține dezvoltarea business-urilor independente, anul acesta am luat decizia de a diversifica portofoliul de mărci proprii și a oferi antreprenorilor din franciză o nouă oportunitate de diferențiere și, în același timp, un avantaj competitiv. Marca LaDoiPași, produsă 100% în parteneriat cu producători români, include, momentan, opt tipuri de produse, însă avem în plan extinderea gamei.
Investițiile noastre au fost direcționate, de asemenea, și către procesul de digitalizare, pe mai multe paliere. Avem o serie de instrumente digitale gândite pentru clienții noștri, atât pentru a le asigura vizibilitatea în relația cu clienții, dar și pentru eficientizarea propriilor afaceri. Printre aceste instrumente se află și platforma Mshop dedicată HoReCa. Am listat în această platformă peste 5.000 de produse din diferite categorii din care pot alege și comanda online, cu livrare rapidă, în 24 de ore.
Business MAGAZIN: Ce sfat ați da unui manager care își începe parcursul profesional într-o multinațională pe timp de criză?
Adrian Ariciu: Pentru un manager la început de drum într-o companie multinațională, cel mai important pas ar fi să nu își piardă entuziasmul cu care facem de obicei primii pași profesionali, să fie calm și să învețe de la alți colegi cu experiență, să asculte activ, să aibă încredere în echipa pe care o conduce, să fie clar și transparent în abordare. Și să dea libertate echipei să fie inovatoare, încurajându-i pe fiecare dintre ei să fie ambițioși și mai buni în fiecare zi.
Adrian Ariciu, CEO al METRO Cash & Carry România
Adrian Ariciu activează în cadrul grupului german de peste 20 de ani. Doctor în economie, cu o experiență vastă în dezvoltarea și implementarea strategiilor de business în industria de retail și de comerț cu ridicata, Adrian Ariciu și-a început cariera în METRO Cash & Carry România în martie 2000, în Departamentul Achiziții și Mercantizare pentru Produse Alimentare, ocupând, ulterior, mai multe funcții de management în cadrul companiei precum șef al Departamentului Achiziții Alimente Uscate și sef al Departamentului de Mărci Proprii.
Între 2013 și 2017, Adrian Ariciu a făcut parte din organizația METRO Cash & Carry Ucraina, unde a avut o contribuție decisivă la transformarea modelului de business în comerț cu ridicata. În septembrie 2013, a fost numit în funcția de director al Departamentului Achiziții Alimente Uscate în cadrul METRO Cash & Carry Ucraina, preluând ulterior, funcția de Director de Achiziții (Director Adjunct Managementul Ofertei) pentru ca în 2015 să devină Director Comercial al METRO Cash & Carry din Ucraina.
Reîntors în țară, în octombrie 2017, Adrian Ariciu a preluat funcția de Director Operațiuni în cadrul METRO Cash & Carry România, înainte de a fi numit, în iulie 2018, Director Comercial al METRO Cash & Carry Rusia, cu atribuții directe în zona de management de categorii, prețuri, marketing și aprovizionare.
Adrian Ariciu a fost numit în funcția de CEO al METRO Cash & Carry România la 1 octombrie 2020.
Articolele de tip advertorial publicate pe site-ul www.zf.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu continut publicitar sau Opinia specialistului.