Rețeaua de magazine de bijuterii de lux TEILOR, cu obligațiuni la BVB, intră pe piața din Cehia cu un magazin și ajunge la 63 de unități. Compania și-a bugetat în acest an investiții de 27 mil. lei pentru extinderea în afara țării
TEILOR, lanțul de magazine de bijuterii de lux, cu obligațiuni listate la Bursa de la București, a inaugurat primul său magazin din Cehia, în cadrul centrului comercial Westfield Chodov din Praga. În urma acestui proces, rețeua a ajuns la 63…
TEILOR, lanțul de magazine de bijuterii de lux, cu obligațiuni listate la Bursa de la București, a inaugurat primul său magazin din Cehia, în cadrul centrului comercial Westfield Chodov din Praga.
În urma acestui proces, rețeua a ajuns la 63 de magazine fizice, prezente în cinci țări din Europa Centrală și de Est.
„Extinderea pe o piață nouă este întotdeauna o provocare pentru companii, dar pentru noi, experiențele anterioare reușite din Polonia, Ungaria și Bulgaria ne fac să fim extrem de încrezători în legătură cu evoluția noastră din Cehia. (…) Ne așteptăm ca în Cehia, brandul TEILOR să se consolideze și să ajungă la maturitate în următorii ani, inclusiv prin deschiderea altor magazine pe care le avem în vedere pe această piață,” spune Willy Dicu, CEO al TEILOR.
Magazinul din Praga are o suprafață de 61 de metri pătrați și este gestionat de patru angajați. Portofoliul de produse include o brățară Tennis cu o valoare de 36.205 euro și un inel cu tanzanite în valoare de 25.000 euro.
Oficialii companiei spun că deschiderea magazinului din Cehia face parte din procesul de expansiune internațională vizat de TEILOR, pentru care societatea a bugetat în acest an investiții în valoare de 27 de milioane de lei.
De la începutul anului, TEILOR a mai deschis încă patru magazine, trei în România – în Colosseum Mall din București, Iulius Mall din Iași și Piatra Neamț Shopping City – și un magazin în Polonia – în centrul comercial Posnania din Poznan, urmând ca în a doua parte a anului să mai inaugureze alte trei magazine, dintre care două în Polonia și unul în Ungaria.
Astfel, până la sfârșitul anului, rețeaua TEILOR este prevăzută să cuprindă 66 de magazine, dintre care 53 de magazine în România și 13 magazine internaționale, în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia.
Pe lângă magazinele fizice, TEILOR operează, în prezent, cinci platforme online – teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.bg și teilor.pl.
Anul trecut, TEILOR a încheiat cu afaceri de 231,5 milioane de lei, în creștere cu 65% față de o cifră de afaceri de 140,4 milioane de lei înregistrată în 2020.
Din punct de vedere istoric, TEILOR a generat mai mult de un sfert din vânzările sale anuale în perioada iulie-septembrie, ca urmare a creșterii numărului de cereri în căsătorie în perioada verii.