Home Actualitate Rețeaua Flanco deschide un magazin la Câ...
Actualitate

Rețeaua Flanco deschide un magazin la Câmpina

Rețeaua de retail electro-IT Flanco, deschide astăzi un nou magazin, în Câmpina, în urma unei investiții de 1,2 milioane de lei. Noul spațiu de vânzare este situat în incinta Kaufland Retail Parc, având o suprafață de 400 mp.

Rețeaua Flanco deschide un magazin la Câmpina
Rețeaua Flanco deschide un magazin la Câmpina · Foto: Business Magazin

“Am ales un spațiu nou pentru magazinul din Câmpina – Kaufland Retail Parc, în principal datorită potențialului sporit de vânzare pe care îl au magazinele situate în centre comerciale față de magazinele cu amplasare stradală”, a declarat Gabriel Pereș, sales director Flanco. În Prahova, rețeaua mai are alte patru magazine. “Planurile de extindere a rețelei Flanco vizează pe termen scurt exclusiv centrele comerciale”, adaugă Pereș.

Vânzările preconizate pentru 2012 se ridică la circa 3.200 euro / mp, o cifră cu 50% peste media pieței, estimată la 2.100 euro/ mp. Deschiderea acestui nou magazin în județul Prahova va aduce o creștere de 30% a vânzărilor în aceasta zonă față de perioada anterioară.

Magazinul din Câmpina are de o echipă de șapte consilieri de vânzări, specializați în diversele categorii de produse aflate la raft – IT, electronice, electrocasnice, accesorii și consumabile. Pe lângă produse, Flanco oferă clienților săi și servicii: transportul gratuit al produselor până la client în casă, indiferent de adresă, posibilitatea returului produselor în 31 de zile și serviciul exclusiv Flanco, Garanția All Inclusive.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună