Retailerul de mobilă Vivre încheie 2022 cu pierderi de 34 mil. lei și venituri de 114 mil. lei, în scădere cu 50%. Compania, la 104 angajați față de 318 în anul precedent
Retailerul de mobilă și decorațiuni interioare Vivre, cu două emisiuni de obligațiuni listate la Bursa de Valori București și care se tranzacționează sub valoare nominală, a anunțat pentru 2022 pierderi de 34 mil. lei, comparativ cu cele de 85 mil.…
Retailerul de mobilă și decorațiuni interioare Vivre, cu două emisiuni de obligațiuni listate la Bursa de Valori București și care se tranzacționează sub valoare nominală, a anunțat pentru 2022 pierderi de 34 mil. lei, comparativ cu cele de 85 mil. lei din anul precedent, și venituri mai mici cu 50% la 114 mil. lei.
“Scăderea abruptă a activității în 2022 a fost cauzată în principal de următorii factori: scăderea cererii agregate pentru bunurile comercializate de către Societate în mediul online ca urmare reorientării obiceiurilor de consum online în perioada post-pandemică, creșterii inflației și incertitudinii cauzate de războiul din Ucraina”, se arată în raportul anual publicat la BVB.
Printre alți factori ai scăderii veniturilor se numără imposibilitatea finanțării bugetelor de marketing necesare pentru atragerea traficului online prin intermediul platformelor dominante în spațiul online cuplat cu o creștere a costului de atragere a cumpăratorilor pe site-urile operate de Vivre, pierderea încrederii partenerilor comerciali (în special furnizori de marfă si furnizori de logistică) ca urmare a deteriorării situaței financiare.
“Acest fapt a diminuat oferta de produse disponibile pe site accentuând declinul veniturilor și eliminat capacitatea Societății de contracta bunuri și servicii cu plata la termen”.
Compania menționează că pierderea înregistrată a adâncit capitalurile negative în pofida contribuțiilor Noegen, acționarul majoritar, de 7,2 mil. lei prin majorarea capitalului și în aproximativ 6 mil. lei puși la dispoziția ca o linie de credit.
“Conducerea Societății a depus de asemenea eforturi susținute pentru atragerea de capital adițional pentru Vivre însă contextul de finanțare nu a fost favorabil din cauza evoluției ascendentă a dobânzilor și primelor de risc care au făcut întreg sectorul (și în special Societate) nefinanțabil pe termen scurt. Prin urmare finanțare de peste 13 milioane de RON făcută de acționarul majoritar a reprezentat singura sursă de finanțare atrasă de Societate în 2022”.
Vivre mai arată că numărul de angajați s-a redus de la 318 la 104 persoane “ca urmare a actiunilor de eficientizare costuri și scăderea activiății Societății”.
ZF a scris ieri că Dan Ostahie, CEO și fondator al Altex România, liderul retailului electro-IT local, a își dorește ca Vivre să continue să funcționeze și să se dezvolte ca un marketplace. Astfel, compania care a preluat o creanță garantată de 4,6 mil. euro de la Banca Transilvania mizează pe reorganizarea companiei intrate în insolvență la propria cerere în martie.
„Există potențial pe acest format de marketplace unde există un singur jucător și astfel, cu siguranță, există loc și de un al doilea. Viziunea noastră este ca Vivre să continue să activeze pe domeniul pe care l-a consacrat – mobilă și decorațiuni, dar cu posibilitatea de a extinde totodată sortimentul de articole și în alte categorii. Ce putem noi să facem este să venim cu capital, cu produse noi care să fie listate și cu know-how-ul câștigat în trei decenii de activitate în retailul românesc“, a spus Ostahie.
Retailerul online de mobilă și decorațiuni Vivre Deco a intrat în insolvență la propria cerere pe 6 martie 2023. La jumătatea anului trecut (cele mai recente date publice) compania avea datorii totale (pe termen scurt și lung) de 117 mil. lei (24 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelor publicate într-un raport la BVB.
Preluând o creanță în valoare totală (cu garanțiile aferente) de 4,6 mil. euro, Altex ar putea să se numere printre principalii creditori ai Vivre și să aibă un cuvânt greu de spus în ceea ce privește viitorul businessului. Potrivit lui Dan Ostahie, Altex este singurul creditor garantat.
Bondurile Vivre scadente în 2026 se tranzacționează la 2,55% din valoarea inițială de 100% iar cele din 2026 la 5,92%.