Home Actualitate Retailerii spun că nu sunt de acord cu i...
Actualitate

Retailerii spun că nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial la alimente, dar se vor conforma deciziei Guvernului

Reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România s-au întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu premierul Ilie Bolojan, menționând în urma consultărilor că, principial, nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare, însă ținând…

Retailerii spun că nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial la alimente, dar se vor conforma deciziei Guvernului
Retailerii spun că nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial la alimente, dar se vor conforma deciziei Guvernului · Foto: Business Magazin

Reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România s-au întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu premierul Ilie Bolojan, menționând în urma consultărilor că, principial, nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare, însă ținând cont de situația actuală  se vor conforma deciziei Guvernului în această privință.

O altă temă discutată s-a referit la promovarea produselor românești, atât în magazinele din țară, cât și în cele din străinătate, se arată în comunicatul GUvernului. Reprezentanții retailerilor și-au arătat disponibilitatea de a contribui la promovarea producătorilor români pe piețele externe, în condiții de competitivitate, și au subliniat necesitatea creșterii producției interne de produse alimentare.

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, în colaborare cu mediul de afaceri, vor fi elaborate politici publice de susținere a producătorilor români.

Din partea Guvernului, alături de premierul Ilie Bolojan, au participat șeful Cancelarie Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Raul Gutin, și consilierul onorific al premierului, Ionuț Dumitru.

Schema de plafonare ar trebui să expire la finalul lunii septembrie, dar PSD vrea continuarea ei. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună