Restricții de trafic pe mai multe tronsoane ale autostrăzii A1, pentru lucrări
Traficul rutier este restricționat joi pe mai multe tronsoane ale autostrăzii A1, pentru lucrări.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, joi, pe A1 Sibiu-Deva, sunt instituite restricții între km. 277+500 – 276, B1 și BU, sensul Deva-Sibiu, pentru măsurători și expertize, iar lucrarea se executa între orele 9.00-12.00 și între km 384+400-384+200, BU, sensul Ilia-Sibiu, pentru lucrări la panouri antifonice, între orele 8.00-19.00.
De asemenea, pe sensul către Capitală al Autostrăzii A1 București – Râmnicu Vâlcea, pe tronsonul kilometric 93 – 94, în zona localității Căteasca, județul Argeș, se restricționează circulația rutieră joi, până la ora 18.00, pentru lucrări de asfaltare a suprafeței carosabile.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro