REPORTAJ - Tânără din Buzău plecată de 8 ani la studii în Japonia: M-aș întoarce în România, în cercetare

Tânăra spune că în clasa a XII-a a decis să aplice pentru a studia ”Farmacia” în Japonia după ce mama ei a citit un articol într-un ziar în care se preciza că Guvernul japonez oferă burse de studiu fără să fie necesar ca aplicanții să cunoască limba japoneză.

”În primăvara anului 2006, în ultimul an de liceu, m-am decis că vreau să urmez Facultatea de Farmacie la Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București. În urma unei discuții cu mama, mi-am dat seama că «Farmacia» ar putea fi modul cel mai bun prin care aș putea pune în practică pasiunea mea pentru chimie în folosul celor din jur. Tot în aceeași perioadă, mama mi-a arătat informativ un articol într-un ziar care spunea că Guvernul japonez oferă burse de studiu în Japonia și pentru «Farmacie», fără a fi necesare cunoștințe de limba japoneză. Mi s-a părut interesant, exotic, si am decis să aplic fără a mă gândi prea profund. Eram ocupată cu examenul de intrare la facultate. Am fost norocoasă că examenul pentru Japonia a fost o săptămână mai târziu decât cel pentru «Carol Davila» și cunoștințele îmi erau proaspete. Am trecut ambele examene și a urmat interviul la ambasadă. Cred că a fost prima dată când am văzut japonezi. Mi s-au părut foarte drăgălași, cu ochi negri, privire blândă și fețe rotunde. Dupa interviu, mi-au spus că mă vor anunța despre rezultatul final la începutul anului viitor. În octombrie 2006, am început facultatea în București și aproape că am uitat de Japonia. Timpul a trecut și la începutul lui ianuarie am primit un telefon de la ambasadă. Fusesem acceptată pentru studii în Japonia. Mi s-a spus că în primul an voi studia limba, iar daca nu mă obișnuiesc mă pot întoarce fără probleme acasă. Mi s-a părut rezonabil și am decis să încerc”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Raluca Conțu.

Ea spune că, odată ajunsă în Japonia, a studiat pentru început limba japoneză la Universitatea de Limbi Străine din Tokyo (Tokyo University of Foreign Studies), apoi, timp de patru ani, a fost studentă la ”Farmacie”, după care a făcut un masterat de doi ani la Universitatea Hiroshima. În aprilie, ea a intrat în cel de-al doilea an de doctorat la Universitatea Yamanashi. În același timp, lucrează ca student-cercetător la Institutul Național de Neuroștiințe din Tokyo.

Recent, tânăra a fost desemnată ”Studentul anului de pe alte continente”, de către Liga Studenților Români din Străinătate, pentru o lucrare despre cauzele bolii Parkinson. Ea spune că această reușită o determină să fie și mai aplecată asupra studiului și cercetării, fiind un imbold pentru a merge mai departe și a reprezenta România cu mândrie peste hotare.

”Lucrarea mea de master a fost despre una dintre posibilele cauze ale bolii Parkinson, a doua cea mai frecventă boala neurodegenerativă dupa boala Alzheimer. Am ales această temă deoarece în timpul facultății mi s-au părut foarte interesante cursurile despre bolile neurodegenerative, una dintre puținele categorii de boli pentru care nu se știe cauza exactă și prin urmare nu există nici metode de prevenire, nici tratamente bine stabilite”, spune tânăra.

Raluca mai spune că după ce va termina studiile ar vrea să lucreze în cercetare. Nu a decis dacă va rămâne în Japonia sau se va stabili în altă țară, însă nu exclude nici revenirea în România

”După terminarea studiilor, îmi doresc să lucrez în cercetare. Pentru că nu am experiență decât în Japonia, după terminarea doctoratului vreau să merg în altă țară, poate chiar în România, pentru a avea un termen de comparație și a ști unde vreau să mă stabilesc. Iau în calcul și întoarcerea în România. Cred însă că ar fi necesară o perioadă de readaptare”, spune Raluca.

Ea recunoaște că familia sa ar vrea să se întoarcă în țară, precizând că de la plecarea în Japonia vine acasă doar în vacanțele de iarnă.

Pentru a reveni în țară, tânăra spune că ar trebui să i se ofere un job în cercetare într-un institut sau într-o universitate sau un post într-o companie farmaceutică.

Raluca Conțu explică și care sunt diferențele între școala românească și cea japoneză: ”Cred că cea mai mare diferență între școala românească și cea japoneză este că școala românească pune mai mult accent pe partea teoretică, iar cea japoneza pe partea practică. Cunoștințele acumulate în liceu și în cele șase luni de facultate în România mi-au fost de foarte mare folos în primii ani de facultate în Japonia. Cu modestie pot spune că aveam mai multe cunoștinte de bază decât colegii mei de an. Japonia este foarte dezvoltată din punct de vedere tehnologic și facultățile japoneze oferă studenților posibilitatea de a utiliza echipamente foarte moderne pentru experimente”.

Cât despre viața în Japonia, tânăra susține că una dintre cele mai mari provocări a fost învățarea limbii japoneze, dar a făcut eforturi și pentru a putea să înțeleagă cultura și tradiția japonezilor.

”Un alt efort substanțial este necesar pentru a-ți face prieteni japonezi. Un motiv este limba, un altul sunt obiceiurile. De exemplu, japonezii nu merg în club sau la discotecă și nu sunt spontani. Totul trebuie plănuit. Dacă ai o zi sau seară liberă brusc, probabilitatea de a o petrece de unul singur este mare pentru că toată lumea are deja planuri. Dar și mai dificil, dar interesant este să îți faci un prieten japonez. Bărbații japonezi sunt drăgălași, iar noi fetele străine vrem un prieten «macho». Noi, fetele străine încercăm să fim sexi, iar bărbatul japonez se așteaptă să fim «cute», ca niste păpuși. Și exemplele ar putea continua”, spune românca.

Departe de casă de la vârsta de 18 ani, tânăra spune că a reușit cu greu să se adapteze stilului de viață din Japonia.

”La început a fost dificil să înteleg felul lor de a fi pentru că multe lucruri sunt exact pe dos decât la noi. E fascinant să vezi cum lucrurile merg bine și dacă acționezi exact invers decât la noi. Japonezele poartă pantaloni scurți și șosete lungi iarna ca să li se vadă picioarele lungi, ele fiind mai micuțe de statură. Vara, poartă pantaloni sau fuste lungi ca să nu se bronzeze pe picioare. Majoritatea tinerilor japonezi până în 25-30 de ani poartă pantaloni mulați tip pană, iar fetele pantaloni bufanți ca să nu își arate forma corpului. Japonezilor le este rușine să își arate corpul la mare în costum de baie, dar nu le este rușine să meargă goi la baia publică”, povestește buzoianca.

După ce s-a obișnuit cu modul de a fi al japonezilor, viața Ralucăi a devenit mai interesantă, ea povestind că îi place enorm să meargă la baia publică, întrucât este cel mai bun mod de relaxare după o zi lungă și obositoare.

Dincolo de studiu, Raluca spune că merge la sală, îi place să danseze și să ia cina cu prietenii.

”În timpul liber merg la sală și iau cursuri de dans latin. Îmi plac salsa și bachata. Cu prietenii de obicei ies la o cafea sau la cină. Tokyo oferă o varietate impresionantă de restaurante din toată lumea, precum și de cafenele unice. Sunt cafenele cu pisici sau papagali, cu ninja, cu caractere din desene animate, și exemplele ar putea continua”, explică ea.

Tânăra mai spune că a avut un iubit japonez, experiența fiind ”interesantă” întrucât japonezii au un mod foarte diferit de a-și exprima sentimentele: ”Nu sunt foarte expresivi și evidenți în gesturi sau cuvinte, dar au sentimente foarte profunde. Când am înțeles oarecum modul lor de a fi, am avut parte de experiențe de neuitat”.

Potrivit tinerei, majoritatea japonezilor au auzit de Nadia Comăneci și Nicolae Ceaușescu.

”Majoritatea străinilor în Japonia au o imagine foarte bună despre români. În general, aud numai cuvinte plăcute. Dar am cunoscut și străini care nu au o imagine concretă despre România, deși știu că este o țară latină în estul Europei, precum și străini care cred că românii fac vrăji și trebuie să se păzească de noi. Majoritatea japonezilor îi știu pe Nadia Comaneci și pe Ceaușescu. Sunt foarte faimoși aici. Dar în același timp nu știu că România este o țară latină și nu înteleg de ce eu nu pot să vorbesc rusa. Mulți nu știu nici poziția României pe hartă, dar știu că este o țară europeană”, adaugă Raluca Conțu.