Reportaj: O vacanță de povestit nepoților în orașul lui Antonio Gaudí
Despre Barcelona s-au scris tomuri întregi. Cu toate acestea, de fiecare dată e ceva nou de descoperit, așa că o să vă împărtășesc percepția și senzațiile trăite de mine în acest oraș fabulos.
de ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENȚIEI DE TURISM ȘI EVENIMENTE CMB TRAVEL)
ESTE ATÂT DE SIMPLU DE AJUNS LA BARCELONA ÎNCÂT NU-ȚI TREBUIE DECÂT BILETUL DE AVION ȘI GATA, ÎN 3 ORE EȘTI ACOLO! Cam toate liniile aeriene care operează în România au Barcelona ca oraș de destinație, dar eu vă recomand totuși varianta directă cu Tarom, Vueling, Wizz Air sau Blue Air.
Barcelona este al doilea oraș important al Spaniei, după Madrid. Un oraș mândru, capitala Cataloniei, care, ca și locuitorii ei, este un pic arogant și exclusivist și, deși pare că te acceptă imediat, de fiecare dată te surprinde și te face să te simți mic și neștiutor. Câteodată aproape îți taie respirația. Cu o arhitectură datând de acum 2000 de ani, Barcelona nu se poate să nu îți ofere ceva inedit, chiar și dacă ai vizitat-o de mai multe ori.
Nu este cu siguranță un oraș ieftin și practic; în orice sezon ai veni, aici se întâmplă ceva, un eveniment de anvergură, un congres internațional, o manifestare culturală, astfel încât tarifele la hoteluri sunt cam la fel de ridicate tot timpul anului.
Și totuși, dacă vei călători inteligent vei ajunge să cheltuiești în multe cazuri chiar mai puțin decât în alte mari metropole.
Eu vă sfătuiesc ca pe timpul verii să nu vă cazați neapărat în oraș, ci să rezervați un hotel undeva pe una dintre cele două arii turistice litorale Costa Brava, la nord de Barcelona, sau la sud, pe Costa Dorada.
DINTRE CELE DOUĂ ZONE, RECOMAND TOTUȘI COSTA BRAVA DEOARECE ESTE FOARTE BINE LEGATĂ DE BARCELONA DIN PUNCTUL DE VEDERE AL MIJLOACELOR DE TRANSPORT ȘI CA URMARE POȚI SĂ AJUNGI ÎN CIRCA O ORĂ ÎN CENTRUL ORAȘULUI. De-a lungul Costei Brava există un trenuleț care leagă aproape toate stațiunile din această zonă de Barcelona.
Procedând astfel, vei îmbina un sejur litoral cu unul cultural. Cazarea pe una dintre cele două coaste nu este scumpă, chiar și în plin sezon, așa încât fie că vei călători cu un charter, fie că vei asambla avionul cumpărat pe una dintre liniile aeriene enumerate mai sus cu cazarea și transferul, vei ieși destul de bine la preț. Cumpără din vreme și vei călători inteligent!
Dacă totuși vrei să stai în oraș, desigur mai ieftin este undeva la o distanță de peste cinci kilometri față de centru, însă pentru cei împătimiți de viața culturală sau de noapte a Barcelonei, ideală este o investiție pentru un hotel în zona centrală.
Hoteluri central localizate pe care vi le recomand cu încredere: Rialto 3*, Suizo 3*, Avenida Palace 4*, Catalonia Cathedral 4*, 1898 Hotel 4*, Pulitzer 4*, Le Meridien 5*, Palace GL 5*, Mandarin Oriental 5*.
Oricum, Barcelona este dotată cu un sistem de transport în comun foarte bine pus la punct, astfel încât, indiferent unde vei opta să te cazezi, vei ajunge destul de facil în centru. Ei bine, ca să vorbesc despre centrul orașului, eu și numai eu îl consider a fi Piața Catalonia (Plaça de Catalunya).