Reportaj din orașul care a dat un sens unei invenții eșuate

În urmă cu câteva zeci de ani o invenție a făcut furori în Silicon Valley. Lui Steve Jobs i-a plăcut atât de mult prototipul, încât i-a oferit inventatorului 63 de milioane de dolari pentru 10% din companie. Inventatorul a refuzat. Și Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a fost impresionat, iar investitorul John Doerr, care pariase pe Google, a băgat 80 de milioane de dolari în afacere, spunând că „va deveni mai importantă decât internetul“.

Este vorba despre Segway, vehicul electric bazat pe deplasarea prin înclinarea corpului, și despre eșecul său răsunător, care într-un final și-a găsit un loc în cadrul poliției, dar și în turism, după cum aveam să observ în Praga. Centrul vechi al orașului era plin de oameni pe Segway-uri care fie se plimbau de capul lor, fie făceau un tur al orașului condus de un ghid. Eu am zis (la) pas pentru că îmi prefer picioarele ca mijloc de transport în orașe frumoase cum este capitala Republicii Cehe.

Am ajuns dimineața în Praga, iar orașul abia se trezea, mai târziu decât capitala noastră zbuciumată. O tânără brunetă cu ochii albaștri m-a anunțat că nu era încă gata camera, apoi m-a rugat să aștept în barul hotelului. Am preferat în schimb să dau o tură prin împrejurimi și am rămas uimit de liniștea urbei, fapt care avea să fie un motiv recurent de-a lungul timpului petrecut în capitala Cehiei. Unele străzi, piața centrală și podul Carol au fost pline ochi de turiști chiar și în timpul săptămânii, dar la câteva sute de metri depărtare de aceste locuri puteai da de scene pustii.

Odată instalat în camera de hotel, cu avânt de aventurier, am pornit în descoperirea Pragăi și m-am gândit că cel mai bine ar fi să pornesc urmând râul Vltava, mare și vânjos, pe care plutesc ambarcațiuni și lebede și care străbate o bună parte din Republica Cehă. Vltava este cel mai lung râu din Republica Cehă și găzduiește 17 poduri doar în Praga.

Am urmărit râul și am căscat ochii și aparatul de fotografiat la toate clădirile impresionante și bine întreținute. Dacă pe malul râului mici comercianți, cafenele și baruri plutitoare abia își deschideau porțile, cu cât te îndreptai spre centru cu atât agitația creștea. Apogeul a fost atins pe podul Carol, unde proverbialul ac nu putea fi aruncat. Pictori și desenatori se ofereau să-ți facă portretul, să-ți vândă tablourile, vreo două grupuri de cântăreți distrau lumea, iar vânzătorii de magneți și alte suveniruri se ascundeau de soare în spatele umbrelelor.

Fotografiind împrejurimile am văzut vârfurile ascuțite ale castelului Pragăi în depărtare. Ansamblul cetății este alcătuit din mai multe ziduri de incintă, castele, curți interioare, toate grupate în jurul Catedralei Sf. Vitus, fosta necropolă regală și imperială. Cetatea ocupă o suprafață de aproape 70.000 mp, cu o lungime de aproximativ 570 de metri și o lățime medie de aproximativ 130 de metri, potrivit Guinness Book.

Aproape fără să-mi dau seama m-am îndreptat în direcția acestuia urcând și cotind pe străduțe pietruite. Am trecut și pe lângă ambasada României, care se afla vizavi de un minimarket, unde am avut ocazia să întâlnesc cea mai plictisită creatură din acel moment de pe suprafața pământului. Am intrat în magazin, al cărei fundal sonor era susținut de o muzicăchinezească, să-mi iau o apă plată (ghinion, am nimerit carbogazoasă). Când m-am dus la casă să plătesc, chinezoaica durdulie cred că ar fi preferat să privească cum se usucă vopseaua pe un gard decât să fie acolo și să se obosească să-mi ia banii.

Am plătit și mi-am continuat drumul spre castel. Îmi era foame, dar nu găseam un loc potrivit unde să iau masa, așa că am umblat prin curțile castelului și împrejurimi alte câteva ore. Turiști de toate felurile și mărimile se fotografiau și imortalizau momente de sfârșit de iulie în capitala Cehiei, unde vremea era numai bună pentru plimbare. Într‑un final, m-am oprit la un restaurant din piața orașului vechi, destul de aproape de celebrul ceas astronomic, și am mâncat un burger uriaș alături de cartofi prăjiți; am alăturat meniului și câteva beri. Poate nu e cel mai praghez meniu, dar pofta trebuia satisfăcută.

În piață era o forfotă palpabilă, un flux continuu de oameni trecea dintr-o parte în alta, iar printre ei tineri pe pe Segway-uri încercau să convingă oamenii să dea o tură. La un moment dat, un băiat tuns scurt, îmbrăcat cu un maieu alb și pantaloni scurți kaki a început să cânte la chitară. Cei mai mulți îl ignorau, dar au fost câteva care s-au oprit și i-au aruncat monezi în cutia deschisă. Îi era și greu să convingă din cauza faptului că la câțiva zeci de metri depărtare zeci de oameni, îmbârligați în steagurile naționale, se învârteau în cerc și cântau. Între timp, în jurul tânărului cu chitara se învârteau vreo trei-patru băieți pe Segway-uri.