Reportaj: Acasă la leul, leopardul, elefantul, rinocerul și bivolul african
Leul, leopardul, elefantul, rinocerul și bivolul african însemnau pentru mine niște animale înfricoșătoare și periculoase, care, chiar și văzute la grădina zoologică, tot înspăimântătoare păreau. Despre „THE BIG FIVE" sau așa cum le-am spus eu „CEI CINCI" mi-am schimbat părerea de cum am pășit în mirifica rezervație naturală Serengheti din Tanzania. Pe viu, la ele acasă, sunt niște animale de-a d…
de ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENȚIEI DE TURISM ȘI EVENIMENTE CMB TRAVEL)
TANZANIA ESTE CEA MAI MARE ȚARĂ DIN ESTUL AFRICII, care deține câteva dintre cele mai importante atracții ale continentului african: cel mai înalt munte din Africa – Kilimanjaro, istorica insulă paradisiacă Zanzibar, denumită și Insula condimentelor, cea mai mare rezervație naturală din lume, craterul unic Ngorongoro și lacul Tanganika, care se întinde în mai multe țări. Așa ajung să vă povestesc despre o lume și o experiență minunată trăită în Tanzania, pe perioada a șapte zile de neuitat în cea mai mare rezervație naturală din lume, Serengheti. Am mai spus-o și o repet, nu sunt o persoană aventuroasă și ideea de safari, pentru mine cel puțin, însemna ceva mult prea diferit față de o vacanță clasică, așa cum eram obișnuită. Cu toate acestea îmi doream cu ardoare să simt ce înseamnă experiența unui safari, așa încât de la dorință la acțiune n-a mai fost decât un pas.

MI-AM ALES UN ITINERAR DE ZBOR CU PLECARE DIN BUCUREȘTI CU COMPANIA KLM CĂTRE KILIMANJARO, via Dar es Salam, capitala Tanzaniei. De acolo m-am îmbarcat într-un avion de capacitate mică, de circa opt persoane, către inima Serengheti-ului, unde am aterizat pe un cvasi aeroport improvizat. Până și zborul a fost ceva inedit. Pilotul, un tip pe nume Jack, un australian extrem de simpatic, a făcut glume cu noi pe tot parcursul drumului pregătindu-ne într-un fel de ce va urma. La aterizare eram așteptați de doi ghizi-șoferi cu mașinile gata pregătite de safari. Grupul din care făceam parte era un grup internațional, un amalgam de culturi și rase, nu ne cunoșteam între noi, fapt ce a făcut ca excursia să devină și mai interesantă.

Ne-am urcat cu voioșie în mașini și am pornit la drum. Cam după circa 10 km prin savană am văzut primul animal, o gazelă, moment în care toți cei din mașină, ca la comandă, s-au ridicat să facă poze. Am zăbovit ceva pentru poze, timp în care îmi spuneam obsesiv: „Doamne, dacă la o amărâtă de antilopă stăm atât, înseamnă că în șapte zile o să înnebunesc de-a binelea!”. De fapt ne-am înșelat cu toții amarnic. Spectacolul abia urma să înceapă. Pe măsură ce înaintam, de la un animal singular au început să apară cirezi cu mii și mii de zebre și gazele. Mă nimerisem chiar în perioada migrației animalelor, iar spectacolul naturii era unul tulburător.
Ca o paranteză, trebuie să vă spun că aveți la dispoziție patru posibile circuite în rezervația naturală din Tanzania: circuitul de nord, care este cel mai cunoscut, circuitul de sud, în care se vizitează rezervația Selous, rezervație cu un teritoriu mai mare decât Danemarca, alături de circuitul de est și cel de vest, acestea din urmă ceva mai puțin dezvoltate. Puteți opta pentru un singur circuit sau puteți face combinații de mai multe sau cu toate circuitele, în funcție de timpul disponibil și, nu în ultimul rând, de banii pe care sunteți dispuși să-i cheltuiți.

EU MI-AM ALES CIRCUITUL DE NORD, axat pe rezervația naturală Serengheti, care are ca puncte de interes Muntele Kilimanjaro, craterul Ngorongoro, Tarangire și lacul Manyara. Pentru cei care au mai mult timp la dispoziție se poate extinde circuitul cu rezervația naturală Mkomazi și zona munților Usambara și Pare. Dacă la început vă spuneam că simțeam o oarecare reținere, în zilele care au urmat peisajul, animalele și liniștea aceea de nepătruns au făcut ca excursia să fie cea mai frumoasă făcută de mine vreodată.
Am înnoptat în camp-uri și lodge-uri (hoteluri) de un standard incredibil, cu personal de serviciu stând drepți doar la dispoziția ta, cu toate ca în acea liniște și pace totală acest lucru pare rupt de realitatea cotidiană și un pic neverosimil. Sunt lodge-uri de diferite standarde de la trei la cinci stele și peste, locuri de basm și de poveste unde aveți posibilitatea să vă cazați în funcție de bugetul de care dispuneți.

UN LOC INCREDIBIL MI S-A PĂRUT LACUL MANYARA, cu zeci de mii de păsări flamingo, stând țanțoșe, elegante și maiestuoase. Alături, rinocerii negri africani care se scufundă iar și iar și îți reapar în fața ochilor, făcând din acest tablou unul perfect. În drum spre lac am poposit într-un loc cu babuini nevolnici și obraznici, care mi-au furat mâncarea pe care o aveam la mine. Era practic singura dată când mă dădusem jos din mașină. Trebuie spus că în rezervație în cadrul circuitului nu ai voie să cobori din mașină decât dacă ghidul face o oprire cu acest scop.