Renault vrea să reducă producția unei fabrici din Franța cu circa 25%
Renault analizează micșorarea programului de lucru la fabrica din Flins, Franța, pentru a reduce producția anuală a unității la maximum 110.000 de automobile, față de 145.000 în prezent, potrivit ziarului Les Echos.
Grupul francez, care deține Dacia, vrea să renunțe la unul dintre cele două schimburi de lucru de la Flins, susține publicația franceză Les Echos.
Renault a renunțat la aproximativ 2.500 de angajați din Franța în primul an de la semnarea unui “acord de productivitate” cu sindicatele locale, în vederea reducerii cheltuielilor.
Compania s-a angajat anul trecut că va menține producția în Franța, obținând în schimb mai multe concesii de la sindicate, inclusiv creșterea programului de lucru al angajaților, încetinirea creșterilor salariale și renunțarea la cel puțin 7.500 de angajați până în 2016.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro