Renault scoate la plecări voluntare 200 de angajați de la Dacia și RTR și pune pe masă până la 210.000 lei net de persoană. În premieră, ingineria intră în program

Aproximativ 200 de angajați ai Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie (RTR) pot pleca din companie printr-un nou program de plecări voluntare, lansat de marți, 3 iunie 2026. În schimbul încetării contractului cu acordul părților, Renault pune pe masă o compensație netă care merge, în funcție de vechime, de la 45.000 de lei până la 210.000 de lei de persoană.

Premiera este că programul nu se mai oprește la uzina de la Mioveni: de această dată, perimetrul include și RTR, centrul de inginerie al grupului în România. Ingineria intră, astfel, pentru prima dată în schema de plecări voluntare, alături de zonele de producție și suport.

Cât e dispus Renault să plătească

Pentru salariații ale căror contracte încetează prin acordul părților, compensația netă este stabilită în funcție de vechimea în societățile Grupului Renault România:

• până la 2 ani vechime – 45.000 lei net

• între 2 și 4 ani – 85.000 lei net

• între 4 și 8 ani – 125.000 lei net

• între 8 și 12 ani – 150.000 lei net

• între 12 și 16 ani – 180.000 lei net

• peste 16 ani – 210.000 lei net

Angajații care intră în program își vor înceta contractele individuale de muncă, cu acordul părților, începând cu 6 iulie 2026. Schema se adresează salariaților cu contracte pe durată nedeterminată din perimetrele unde au loc reorganizări, finalizări de proiecte sau modificări ale structurilor organizatorice ce au drept consecință suprimări de posturi și ajustarea echipelor.

Companiile prezintă măsura drept una proactivă, menită să ofere salariaților oportunitatea unei tranziții cu protecție socială, în timp ce organizația își adaptează competențele, structura și efectivele la obiectivele noii strategii futuREady.

De ce acum

Cifra de 200 de oameni și ușa deschisă către ingineria RTR capătă altă greutate citite pe fundalul deciziilor industriale luate de Renault în ultimele luni. Pentru că, dacă pui cap la cap unde se duce producția nouă și unde se subțiază acum echipele, întrebarea nu mai este dacă România pierde teren, ci cu ce rămâne.

Noul crossover de segment C, Dacia Striker — cu preț de pornire estimat sub 25.000 de euro — va fi asamblat la uzina Oyak Renault din Bursa, Turcia, deși inițial (sub numele de cod C-Neo) urma să fie produs în România. Decizia a consolidat uzina turcă drept hub regional, lăsând Mioveniul concentrat aproape exclusiv pe SUV-urile Duster și Bigster. La rândul ei, viitoarea electrică urbană a Daciei, derivată din noul Renault Twingo, va fi fabricată în Slovenia, la Novo Mesto, alături de Twingo. Practic, Dacia ajunge să producă în cinci țări — România, Maroc, China, Turcia și Slovenia —, iar cele două lansări de top ale momentului ocolesc, ambele, țara de origine a mărcii.

Rezultatul se vede în cifre. În aprilie 2026, producția cumulată Dacia Mioveni–Ford Otosan Craiova a scăzut la 31.450 de unități, cu 28,9% sub aprilie 2025, iar 2026 se profilează drept al patrulea an consecutiv de scădere a producției la Mioveni. La evenimentul futuREady de la Paris, din 10 martie 2026, Thierry Charvet, Chief Industry & Quality Officer al Grupului Renault, a lăudat uzina, dar a avertizat asupra României: inflația a fost cea mai mare din ultimii cinci ani, costurile s-au dublat — salariul minim, energia — iar tendința este îngrijorătoare.

Câteva zile mai târziu, Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) avertiza, după  22 de ani, asupra unei posibile concedieri a circa 1.200 de angajați la Mioveni în 2026, invocând infrastructura întârziată — inclusiv autostrada Pitești–Sibiu —, energia scumpă, instabilitatea fiscală și mutarea modelelor noi în Turcia și Slovenia.

Miza, în date: la aniversarea a 30 de ani, marcată pe 25 mai 2026 la Palatul Parlamentului, ACAROM a reconfirmat dimensiunea sectorului — o cifră de afaceri de 35,7 miliarde de euro, 13% din PIB, 220.000 de locuri de muncă directe și 33% din exportul național, iar cu furnizori și efecte indirecte, peste 800.000 de angajați. Pe acest fond, plecările voluntare de la RTR nu mai sunt o simplă ajustare de organigramă, ci încă o piesă într-un tablou în care producția și ingineria se mută, una câte una, dincolo de granițe.