Home Actualitate Religia îi face pe copii mai severi. Cop...
Actualitate

Religia îi face pe copii mai severi. Copiii atei sunt mai altruiști decât cei credincioși

Copiii din familiile credincioase nu sunt mai altruiști, conform unei convingeri anterioare, în schimb cei crescuți în familii de atei ar fi mai generoși, potrivit unui studiu efectuat în șase țări cu religii creștine și musulmane.

Religia îi face pe copii mai severi. Copiii atei sunt mai altruiști decât cei credincioși
Religia îi face pe copii mai severi. Copiii atei sunt mai altruiști decât cei credincioși · Foto: Business Magazin

Cercetătorii de la Universitatea din Chicago au vrut să măsoare în ce fel influențează religia comportamentele sociale. Astfel, ei au analizat comportamentul social al 1.170 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, din Canada, China, Iordania, Turcia, Statele Unite și Africa de Sud.

 

Dintre copiii intervievați, 43% erau musulmani, 24% erau creștini, iar restul de 27,6% erau non-religioși. Au fost analizați și copii evrei, budiști sau hinduși, însă numărul lor a fost mult prea mic pentru a fi validat.

 

Studiul s-a axat pe vizualizarea unor videoclipuri în care erau prezentați copii care se îmbrâncesc sau lovesc. Subiecții au fost rugați apoi să noteze nivelul de “răutate” și pedepsele meritate de cei vinovați, pe o scară gradată. Totodată, le-au fost aduse niște abțibilde, însă acestea nu erau suficiente pentru toți. În momentul în care au fost puși să își aleagă din ele, cercetătorii au vrut să vadă dacă vor exista copii care le vor împărți cu alții care nu au apucat să ia.

 

Concluzia a fost una surprinzătoare: deși altruismul este o calitate care li se insuflă copiilor în cursul educației religioase, nu este una pe care ei o și dobândesc. Copiii religioși au propus pedepse mult mai dure pentru copiii pe care i-au văzut în videoclipuri, decât au propus copiii atei, care s-au dovedit a fi și cei mai altruiști.

 

Cititi mai multe pe www.descopera.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună