Reîncep avertismentele pe tema unui "război mondial al valutelor"
Președintele Bundesbank, Jens Weidmann, a avertizat în această săptămână asupra riscului pe care îl implică devalorizările competitive de monede de către țările ce urmăresc să-și majoreze competitivitatea exporturilor.
Ținta criticilor lui Weidmann sunt SUA și Japonia, care promovează agresiv “reflația” economiilor lor (stimularea cu mijloace monetare a economiei), depreciindu-și implicit monedele, în timp ce reversul medaliei e că investițiile migrează spre monedele cu randamente mari, în special cele din piețele emergente, pe care le fac astfel și mai puțin competitive.
Bundesbank, ca și FMI, este de părere că astfel de evoluții pot declanșa un nou război valutar global, cum s-a întâmplat deja în 2009-2010, cu “politizarea cursurilor valutare” și cu măsuri mergând până la introducerea de către țările lezate a unor măsuri de control al fluxurilor de capital.
După Jens Weidmann, riscul cel mare este ca băncile centrale să-și modifice sau să le fie modificat obiectivul principal, acela al stabilității prețurilor, în favoarea celui al devalorizării competitive a monedelor naționale, spre a stimula exporturile, ceea ce poate antrena o spirală inflaționistă globală. El a dat ca exemple de interferență politică în activitatea băncilor centrale Japonia și Ungaria, tentativele premierului ungar Viktor Orban de a-și impune punctul de vedere asupra băncii naționale fiind cunoscute (și criticate ca atare de Banca Centrală Europeană) încă din 2009.