Regimul Putin nu cunoaște limite: o fetiță a fost trimisă la orfelinat pentru un desen
Site-ul Meduza scrie că o rusoaică în vârstă de 12 ani a pus pe hârtie un desen anti-război, motiv pentru ea și tatăl ei au avut de suferit. O rusoaică de 12 ani a ajuns într-un orfelinat, iar tatăl ei…
Site-ul Meduza scrie că o rusoaică în vârstă de 12 ani a pus pe hârtie un desen anti-război, motiv pentru ea și tatăl ei au avut de suferit.
O rusoaică de 12 ani a ajuns într-un orfelinat, iar tatăl ei a fost arestat din cauza unui desen împotriva războiului în Ucraina pe care micuța l-a făcut la școală, a relatat astăzi Maria Kuznețova, avocata bărbatului, într-o serie de tweet-uri preluate de grupul pentru drepturile omului Ovd-Info, care include și o fotografie cu fetița și cu desenul său.
Mașa și tatăl ei, Alexei Moskalev, în vârstă de 54 de ani, locuiau în Iefremov, un oraș din regiunea Tula din Rusia. În aprilie anul trecut, a relatat site-ul independent Meduza, profesorul de artă de la școala Mașei le-a cerut copiilor să deseneze desene în sprijinul soldaților care luptă în Ucraina.
Mașa a desenat însă un steag rusesc cu cuvintele „Nu războiului” și unul ucrainean cu cuvintele „Glorie Ucrainei”, precum și două rachete lansate de ruși împotriva unei femei și a unei fete. Profesorul a alertat imediat serviciile de securitate FSB.