Regele puiului de Crevedia vinde de peste 100 de milioane de euro pe an
75 de milioane de euro au fost investite În cele patru divizii ale grupului Agroli pe parcursul ultimilor șapte ani, de când controlul a fost preluat de antreprenorul libanez Rami Ghaziri. Mai bine de jumătate din producția de pui este acum exportată,principalele piețe fiind olanda și germania. Exportul se dovedește net profitabil față de vânzările de pe piața internă. Grupul a ajuns anul trecut…
11 milioane de euro, bani peșin, din fonduri proprii ai familiei, i-au asigurat antreprenorului libanez Rami Ghaziri preluarea controlului pentru Avicola Crevedia, teren, o fabrică de furaje în Ploiești, marca „Pui de Crevedia“ și rețeaua proprie de magazine. „O parte din grup era în faliment, situația financiară n-a fost bună. Era nevoie de investiții și modernizare. Am văzut oportunitatea și l-am preluat“. Din 2006, valoarea totală a investițiilor a ajuns la 75 de milioane de euro, volumul producției a crescut de șase ori, iar cifra de afaceri a crescut de peste cinci ori, depășind anul trecut 500 de milioane de lei.
În bilanțul contabil, la rubrica „profit“ lucrurile nu sunt însă la fel de roz: „Anul trecut am ieșit cu un profit foarte mic; n-am închis încă, dar cred va fi în jur de 100.000 de lei; 2012 a fost un an foarte greu, costul materiilor prime a crescut și pe soia, porumb și ulei“. De fapt, în ultimii trei ani marja de profit a companiei este negativă, spune antreprenorul, care își evaluează compania undeva între 85 și 90 de milioane de euro. Multiplul de evaluare al industriei poate fi în funcție de EBITDA, care în această industrie se plasează între 8 și 10. Până aici drumul Avicolei de la Crevedia n-a fost deloc scurt.

Vina pentru intrarea în faliment a societății privatizată în 2006 a aparținut, apreciază investitorul libanez, grupului, care a înregistrat la acea vreme pierderi pe partea de producție a cărnii de porc, destabilizând și activitatea pe partea de pasăre. Studiul de fezabilitate dinaintea preluării a durat șase luni, povestește Ghaziri, „a fost o tre-abă foarte complicată“, iar achiziția a durat 11-12 luni. Antreprenorul povestește că Avicola Crevedia era listată pe piața Rasdaq și nu a putut să cumpere acțiunile direct; a trebuit să facă o mărire de capital. „Eram nou în România și nu știam legile sau Codul fiscal, de aceea a durat mult“, își amintește Rami Ghaziri, care are 38 de ani și este de formație de finanțist, lucrând în domeniul asigurărilor și cel bancar, după absolvirea studiilor din Liban. El crede că experiența într-o bancă oferă o bază bună: „Cine începe într-o bancă vede lucrurile în alt fel“.
După șase ani în domeniul bancar a început aventura antreprenorială, dezvoltând o afacere în turism și un restaurant. Apoi a plecat din Liban, împreună cu familia, pentru că „în Liban economia e mică, piața e competitivă și strânsă. Am avut ideea de a ieși din țară și am venit aici“. Auzise prima oară despre România de la un conațional în 2000, care avea activități în domeniul agricol. „Povestea că a făcut o treabă bună, că potențialul aici este foarte mare“. Atunci i-a rămas „în cap“, după cum povestește acum, ideea că domeniul agricol românesc merită explorat și când a ajuns aici, în 2005, asta a urmărit.

Când a aterizat prima oară la București orașul i s-a părut ciudat; nu cunoștea pe nimeni și venise să vadă niște echipamente, mai concret o investiție făcută în producția de carne. Oamenii au fost amabili și s-a întors apoi des, până a aflat de Avicola Crevedia, prima producție integrată de pui și cea mai mare companie de profil în zona Bucureștiului vreme de dece-nii. A preluat compania și a început construcția grupului Agroli, care are în prezent 1.000 de angajați. Martie 2006 este momentul în care Ghaziri a preluat controlul a ceea ce urma să devină grupul Agroli – acromin al Agriculture Romanian Libanese, iar primul plan de afaceri a fost construit pentru o perioadă de trei ani.

„A fost foarte greu, pentru că în mai 2006 a început gripa aviară, iar până în primăvara lui 2007 a fost dificil“. Cu toate acestea, n-a regretat decizia de a investi, chiar dacă „pri-mul șoc a venit foarte devreme“. Din start a plănuit să dezvolte și să modernizeze firmele. De la momentul preluării, producția a crescut de peste șase ori, ajungând de la 2 milioane de pui în 2006 la peste 12 milioane de pui în 2012. Pentru a acoperi capacitatea abatorului, firma lucrează și cu co-laboratori, de la care preia încă 15-18 milioane de pui în fiecare an.