Regele Mihai împlinește 91 de ani. Discursul integral susținut în Parlament anul trecut
Regele Mihai, care aniversează joi împlinirea a 91 de ani, a rostit în luna octombrie a anului 2011 un discurs în Parlamentul României.
Discursul pe care Majestatea Sa Regele Mihai l-a rostit marți în Parlament a fost publicat integral pe site-ul Principelui Radu.
Prezentăm discursul integral al Majestății Sale:
“Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului. Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.