Regele Mihai îi aprobă pe protestatari și se oferă să le sară în ajutor
Întreaga familie regală "este alături sufletește de toți cei care au în aceste momente nevoie de încurajare și solidaritate", afirmă fostul suveran, afirmă Regele Mihai, într-un comunicat despre protestele de stradă, publicat duminică.
“Regele și Principesa Moștenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare și rămân hotărâți să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra și promova interesele României, fără să favorizeze nici o formațiune politică. Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generație, și va rămâne astfel în viitor”, afirmă fostul suveran.
Românii “își exprimă frustrarea față de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupați cu mici dispute personale decât cu buna administrare a țării”, consideră Regele. “Familia Regală știe că tot mai mulți români își exprimă cu tărie convingerile și nemulțumirea, de mai multe zile, în orașele țării și în străinătate. Povara cetățenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Clasa politică a țării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le așteaptă. Românii și-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului.”
Regele Mihai invocă Revoluția din decembrie 1989, spunând că “lecția de istorie pe care tinerii au dat-o țării în decembrie 1989 arată că românii au încredere deplină în virtuțile democrației și libertății atunci când destinul țării este la răspântie” și cerând ca “politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democrația și să nu ia locul competenței, în spațiul public și instituțional”.
“Fără nici o îndoială, criza economică mondială afectează România. Dar este, totodată, evident că protestele din țara noastră merg mult mai departe decât atât: românii își exprimă frustrarea față de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupați cu mici dispute personale decât cu buna administrare a țării”, mai arată fostul suveran.