Reforma educației, între intenții și realitate. OECD, Comisia Europeană și Ministerul Educației lucrează la reforma programei școlare: „Trebuie să depășim predarea rigidă, memorarea mecanică și testele scrise tradiționale. Trebuie să învățăm cum să învățăm”
OECD, direcția pentru reforme structurale a Comisiei Europene, DG Reform și ministerele educației din România și Bulgaria lucrează la un proiect de reformă a programei școlare din cele două țări.
♦ Paul Santiago, OECD: „Pentru a pregăti elevii pentru realitatea secolului XXI, curricula trebuie să evolueze.” ♦ Daniel David, ministrul educației: „Diagnosticul sistemului de educație la care lucrez va include și datele de la OECD fiindcă tot ce fac ei de cele mai multe ori este bazat pe dovezi. Avem aceeași filosofie.” ♦ Cireșica Feyer, Comisia Europeană: „Inițiativa stabilește și noi obiective până în 2030, cum ar fi reducerea la mai puțin de 15% a procentului de rezultate slabe în privința competențelor de bază.”
OECD, direcția pentru reforme structurale a Comisiei Europene, DG Reform și ministerele educației din România și Bulgaria lucrează la un proiect de reformă a programei școlare din cele două țări. Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, educația trebuie să țină pasul cu noile cerințe economice și sociale, susțin actorii implicați. De asemenea, oficialii implicați subliniază necesitatea unei schimbări fundamentale, de la o educație bazată pe memorare și testare rigidă la una care stimulează gândirea critică și creativitatea.
Proiectul „Consolidarea capacității Bulgariei și României de a proiecta și de a realiza reforme curriculare și de a îmbunătăți rezultatele învățării elevilor” își propune să sprijine Bulgaria și România să progreseze pe calea reformelor curriculare și este finanțat de Uniunea Europeană, conform datelor de la Ministerul Educației. În perioada 24 – 27 martie, o echipă OECD se află în România pentru consultări cu părțile interesate în cadrul proiectului.
„De-a lungul istoriei, educația a urmat o abordare rigidă și segmentată, împărțind cunoștințele în discipline distincte, simplificând probleme complexe în părți gestionabile și transmițând informații în fragmente izolate. Cunoștințele specifice fiecărei materii rămân esențiale, dar, în lumea de astăzi, adevărata valoare și inovație sunt create prin integrarea perspectivelor din diferite discipline, prin stabilirea conexiunilor între idei și aplicarea unei game largi de competențe pentru a rezolva provocări. Pentru a pregăti elevii pentru această realitate, curricula trebuie să evolueze. Trebuie să depășim livrarea rigidă a conținutului, memorarea mecanică și testele scrise tradiționale. Trebuie să învățăm cum să învățăm”, a spus Paulo Santiago, șeful Diviziei de consiliere în politici și implementare, Direcția pentru Educație și Competențe, OCDE, în cadrul unui eveniment de consultări în domeniul reformei curriculare din România.
De asemenea, Paulo Santiago a subliniat că elevii trebuie să fie pregătiți pentru cerințele secolului XXI.
„Prin proiectul de consolidare a capacității Bulgariei și României de a concepe și implementa reforme curriculare și de a îmbunătăți rezultatele învățării elevilor, ne angajăm într-o călătorie pentru a ne asigura că toți elevii își dezvoltă cunoștințele, competențele și atitudinile necesare pentru a prospera într-o lume din ce în ce mai complexă”, a mai spus el.
Santiago subliniază că schimbarea nu trebuie să rămână la nivel de strategie, ci să fie resimțită direct în experiența elevilor. Flexibilitatea, interdisciplinaritatea și stimularea creativității sunt esențiale pentru ca educația să fie relevantă în contextul actual.
„În ultimul deceniu, am asistat la o schimbare profundă în sistemele de educație din întreaga Europa“.
„Țările trec de la programe școlare tradiționale, axate pe conținut, la învățarea bazată pe competențe, care prioritizează gândirea critică, rezolvarea problemelor, creativitatea și reziliența. România și Bulgaria au făcut pași îndrăzneți în această direcție, aliniindu-și reformele curriculare la această tendință observată în țările OCDE și ale UE. Dar conceperea unui nou curriculum este doar începutul, adevărata provocare și oportunitate constă în traducerea acestor reforme într-o schimbare reală în sala de clasă”, a concluzionat el.
În viziunea lui Daniel David, ministrul educației, reforma discutată nu este doar un demers educațional, ci și un element strategic pentru integrarea României în OECD.
Sunt trei idei principale pe care aș dori să le punctez. Prima este că pentru România a deveni membru în OECD reprezintă în acest moment un proiect de țară, așa că toate lucrurile care se întâmplă în diversele domenii sunt extrem de importante la nivel de țară”, a spus ministrul în cadrul evenimentului.
O a doua idee subliniată de ministrul educației este că datele din analiza OECD vor fi folosite în diagnosticul sistemului de educație la care el lucrează în acest moment.
„Eu am anunțat de când am preluat portofoliul educației și cercetării că lucrez la un diagnostic care să ne spună care sunt punctele tari pe care le avem – și de ce avem aceste puncte tari, ca să știm să le întărim, să le dezvoltăm, să le ducem mai departe – doi: care sunt punctele slabe, de ce avem aceste puncte slabe, ca apoi să putem veni cu măsuri de corectare și de dezvoltare. (…) În acest diagnostic, de cele mai multe ori sau de foarte multe ori mă bazez pe datele care sunt puse la dispoziție de către OECD. Ideile discutate astăzi în zona curriculumului se vor exprima în acest raport, în zona curiculară”, a detaliat Daniel David.
A treia idee este că perspectiva sa pentru sistemul de învățământ local este una de educație bazată pe dovezi, fie că discutăm la nivel personal, adică tehnici de învățare, tehnici de predare la nivel mediu, cum organizăm școala, cum organizăm clasele, fie la nivel mai ridicat – cum facem politici publice.
„Întotdeauna ideea fundamentală pe care o am în minte este cum putem face aceste lucruri bazat de dovezi, sau de tip evidence based și mă bucur să avem în acest demers parteneriatul OECD-ului, fiindcă tot ce fac ei de cele mai multe ori este bazat pe dovezi. Avem aceeași filozofie”, a concluzionat ministrul educației.
Cireșica Feyer, șefa unității Technical Support Instrument Directorate in Reform and Investment Task Force din Comisia Europeană, a subliniat că statele membre UE trebuie să-și îmbunătățească sistemele de educație pentru a reuși să fie competitive și să crească.
„Proiectul pe care îl lansăm astăzi este în deplină concordanță cu inițiativa o uniune a competențelor, pe care la nivelul Comisiei Europene, am lansat-o de curând, care invită statele membre să-și îmbunătățească sistemele de educație și învățare pe parcursul vieții pentru a facilita competitivitatea și creșterea durabilă”, a detaliat ea.
În ceea ce privește reforma curriculei din Bulgaria și România, ea susține că proiectul vine la pachet și cu o serie de obiective și indicatori ce trebuie atinși.
„Inițiativa stabilește și noi obiective până în 2030, cum ar fi reducerea la mai puțin de 15% a procentului de rezultate slabe în privința competențelor de bază, cum ar fi alfabetizarea, matematica, științele și competențele digitale, necesitatea de a investi în capitalul uman și în educație pentru a stimula creșterea economică și reziliența a fost, de asemenea, subliniat în raportul lui Mario Draghi privind competitivitatea europeană”, a completat Cireșica Feyer.