Recompensă de UN MILION DE EURO în cazul omului de afaceri kuweitian dispărut în 2015 la Cheia
Familia omului de afaceri kuweitian dispărut în 2015 la Cheia, județul Prahova, a anunțat, miercuri, că oferă o recompensă de un milion de euro celor care oferă indicii pentru găsirea bărbatului. Recompensa este valabilă doar o lună.
Familia lui Mohammed Albaghli a anunțat că este dispusă să ofere suma de un milion de euro drept recompensă celor care oferă informații de natură să ducă la găsirea omului de afaceri.
”Pentru o mai multă încurajare și stimulare, în vederea obținerii de ajutor pentru a afla ce s-a întâmplat cu tatăl nostru, pe perioada unei singure luni, luna august, recompensa va fi ridicată la suma de un milion de euro care va fi oferită oricărei persoane care oferă informații de natură să ducă la găsirea tatălui nostru”, a anunțat familia.
Sursa citată a precizat că, după această lună, se menține recompensa de 500.000 de euro, oferită începând de anul trecut.
Milionarul Mohammed Albaghli, de oirigine kuweitiană, a dispărut în data de 5 august 2015, ultima oară fiind văzut în satul Cheia din județul Prahova. Aici, Mohammed Albaghli are o casă de vacanță, iar când a fost văzut pentru ultima dată pleca la plimbare.
Cititi mai multe pe www.gandul.info