Rechinul mare și rechinul mic sau ce stă în spatele relației Buffett-Obama

Un președinte care bate timid la porțile unui nou mandat, înconjurat de o economie plină de perfuzii, și un miliardar care scoate bani frumoși împrumutându-și efigia companiilor amenințate de furia piețelor financiare; Barack Obama (50 de ani) și Warren Buffett (81 de ani) sunt adevăratul tandem ce va înfrunta anul viitor echipa pe care Partidul Republican o va nominaliza în curând.

Cu mai puțin de 14 luni până la alegerile prezidențiale, într-o campanie în care sloganul câștigător din 2008 “Yes, we can” e deocamdată persiflat de realitățile unei economii greu capabile să creeze locuri de muncă, președintele Barack Obama trebuie să-și strângă aproape toți prietenii, mai ales pe aceia cu mulți și au foarte mulți bani. Este pe de o parte o strategie financiară – costurile unei campanii prezidențiale în SUA se măsoară în sute de milioane de dolari care trebuie strânși prin donații la vedere, iar Buffett și-a luat în serios calitatea de sprijinitor și va găzdui la 30 septembrie un dineu pentru strângerea de fonduri destinate campaniei electorale a președintelui -, dar și una de imagine, pentru că rezultatele pe care Obama le poate raporta în lupta cu greaua moștenire a epocii Bush nu sunt chiar dintre cele mai strălucite, iar sprijinul venit de la cineva cu greutatea lui Warren Buffett se consideră o realizare în sine.

America este în continuare, ca și în 2008, amenințată de alunecarea în criză, șomajul rămâne la niveluri istorice, iar economiștii aproape că au pierdut șirul zerourilor cu care măsoară datoria publică și deficitul bugetar ale țării. În plus, clasa politică este sfâșiată de două forțe de talii apropiate care își anulează reciproc și sistematic orice inițiativă care ar aduce o rază de soare: în vreme ce stânga democrată susține că guvernul nu cheltuiește suficient pentru a stimula economia să iasă din criză, după preceptele lui John Maynard Keynes, dreapta republicană și Tea Party se lamentează că guvernul aruncă banii pe fereastră și îndatorează inutil țara cu noul lui plan de stimulare a angajărilor și că lasă companiile și investitorii fără aer, propunându-le taxe și mai mari ca să mai recupereze din deficitul bugetar imens.

Prin urmare, lupta la prezidențialele de anul viitor va fi de a arunca responsabilitatea pentru eșec în spatele adversarului, nu de a contabiliza succesul redresării economice în palmaresul vreunuia dintre partide. În aceste condiții, asocierea dintre Barack Obama și “oracolul din Omaha” – președintele și director executiv al gigantului de investiții Berkshire Hathaway – vine să aducă prestigiul unui finanțist legendar și miliardar din investiții făcute în virtutea flerului într-un joc electoral unde mișcarea conservatoare Tea Party a adus deja un suflu financiar puternic în pânzele echipei republicane. Ce-i drept, până acum istoria lui Buffett în calitate de consilier economic al puternicilor zilei nu a fost chiar fericită: cel din urmă consiliat al său, pe vremea când miliardarul nutrea simpatii republicane, a fost Arnold Schwarzenegger, pe când acesta era proaspăt guvernator al Californiei, în 2003. În cele două mandate pe care insolitul guvernator le-a câștigat (aici, ajutorul lui Buffett a funcționat), economia statului s-a prăbușit sub povara datoriilor, pentru ca acum să fie, după părerea celor mai mulți analiști, în stare de faliment nedeclarat.

Lui Buffett nu i-a mers însă chiar rău: la începutul declinului piețelor financiare, în 2008, a pompat cinci miliarde de dolari într-o bancă aflată în plină criză de încredere și trei miliarde într-un concern american de tradiție. Investiția în acțiunile preferențiale la Goldman Sachs i-a adus deja lui Buffett un profit de două miliarde de dolari, iar băncii o reșapare a imaginii și a propulsat-o la vârful piramidei câștigătorilor de pe urma crizei. Banii pompați în General Electric sunt așteptați să-și aducă generosul profit luna viitoare, cu prilejul răscumpărării de către companie a acțiunilor lui Buffett. Acum, în toiul discuțiilor despre riscul de cădere în a doua recesiune, miliardarul din Nebraska și-a împrumutat iarăși numele unei bănci confruntate cu derapaje de credibilitate, Bank of America, în care a investit tot cinci miliarde de dolari și tot în acțiuni preferențiale, la adăpost de flotabilitatea incertă pe bursă a acțiunilor obișnuite.