Home Actualitate Reacții politice la decizia PSD-PNL priv...
Actualitate

Reacții politice la decizia PSD-PNL privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la PMB

Mazilirea doctorului Cîrstoiu este blat politic prin care PSD și PNL îl susțin pe Nicușor Dan, afirmă Cristian Popescu Piedone, în timp ce Nicușor Dan reacționează ironic: „Decizie grea pentru mafia imobiliară. Campania cui să o finanțeze?”. „Mazilirea doctorului Cârstoiu…

Reacții politice la decizia PSD-PNL privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la PMB
Reacții politice la decizia PSD-PNL privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la PMB · Foto: Business Magazin

Mazilirea doctorului Cîrstoiu este blat politic prin care PSD și PNL îl susțin pe Nicușor Dan, afirmă Cristian Popescu Piedone, în timp ce Nicușor Dan reacționează ironic: „Decizie grea pentru mafia imobiliară. Campania cui să o finanțeze?”.

„Mazilirea doctorului Cârstoiu este blat politic prin care PSD și PNL îl susțin pe Nicușor Dan. Ca să elimine valul de susținători ai candidatului Cristian Popescu Piedone, șefii alianței toxice își trădează electoratul și îl susțin public pe Nicușor Dan! În mințile lor negre de ură, dacă Piedone pierde, alianța toxică are șanse mari să câștige alegerile parlamentare din toamnă! Și mai poate umili poporul încă patru ani! Vreau să-i asigur pe toți oamenii buni care mă susțin, că mă voi lupta pentru dreptate cu toată ființa mea, cu toată experiența mea de primar! Oameni buni, așa cum Sfântul Gheorghe nu s-a speriat și a învins balaurul, așa vom învinge și noi balaurul politic toxic pentru țară”, reacționează Cristian Popescu Piedone.

Și actualul primar general, Nicușor Dan, a reacționat: „Decizie grea pentru mafia imobiliară. Campania cui să o finanțeze?”

„A început marea prăbușire a partidului unic. A căzut prima piesă și ea va produce efecte exact ca într-un joc de domino. PSD și PNL au organizat un proces electoral caracteristic regimurilor dictatoriale. Au comasat alegerile într-un total dispreț față de democrație. Fără transparență, fără dezbatere, folosind practici totalitare împotriva opoziției. (…) A fost suficient ca un singur candidat să spună: <nu mă retrag, luați voi decizia>, pentru a se declanșa prăbușirea, și așa inevitabilă”, scrie pe Facebook liderul PMP, europarlamentarul PMP Eugen Tomac.

Gabriela Firea, candidatul PSD, a ales să ignore decizia politică și să ureze La mulți ani românilor care au numele Gheorghe, marți fiind ziua acestora.

„La mulți ani cu bucurii, Gheorghe, George, Gigi, Georgiana, Georgeta, Gelu, Gina, Geta! <Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe>”, scrie ea pe Facebook.

Liderii PSD și PNL au decis să rupă coaliția la București. Surse din lumea politică anunță decizia care a fost luată la finalul unei ședințe maraton.

Coaliția a decis să meargă cu candidaturi separate, respectiv Gabriela Firea – PSD și Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, anunță sursele.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună