Reacție dură la Bruxelles după ce Trump i-a interzis accesul în SUA lui Thierry Breton, fost comisar european. Ursula von der Leyen: „Libertatea de exprimare este baza democrației noastre”
Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că libertatea de exprimare este fundamentul democrației europene, în urma deciziei Statelor Unite de a sancționa cinci cetățeni europeni acuzați că ar fi „restricționat” rețelele sociale, notează EFE. „Libertatea…
Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că libertatea de exprimare este fundamentul democrației europene, în urma deciziei Statelor Unite de a sancționa cinci cetățeni europeni acuzați că ar fi „restricționat” rețelele sociale, notează EFE.
„Libertatea de exprimare este baza democrației noastre europene puternice și vibrante. Suntem mândri de acest lucru. O vom proteja. Comisia Europeană este gardianul valorilor noastre”, a transmis lidera europeană într-o postare pe contul său de pe rețeaua socială X.
Administrația președintelui SUA, Donald Trump, a interzis accesul pe teritoriul american pentru cinci cetățeni europeni, pe care îi acuză că au „constrâns” platformele de socializare să cenzureze voci americane, a anunțat marți secretarul de stat Marco Rubio.
Printre persoanele sancționate se numără fostul comisar european pentru Piața Internă, Thierry Breton (2019–2024), un promotor al reglementărilor menite să limiteze dezinformarea pe platforme precum X, Meta și TikTok.
De asemenea, este vizat activistul britanic Imran Ahmed, director executiv al organizației Center for Countering Digital Hate (CCDH), dedicată combaterii urii și dezinformării pe internet, precum și directoarele organizației germane Hate Aid, Anna-Lena von Hodenberg și Josephine Ballon, potrivit declarațiilor făcute chiar de acestea.